După respingerea unei contestații privind construirea unui nou și modern stadion la Pitești, urmează depunerea unui Memorandum, care va intra la Guvern, apoi semnarea contractului de execuție și începerea lucrărilor.
Citește și: Gentea, despre stadionul din Trivale: „Cineva nu vrea decât să ne încurce”
Ei bine, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a făcut miercuri, 13 martie, un pas important în acest sens:
„Tocmai am semnat solicitarea pentru Memorandumul privind încheierea unui angajament legal pentru obiectivul de investiții Construire stadion “Nicolae Dobrin”, adresată prim-ministrului României!
Au fost oameni care – doar pentru capital politic, de răi și mici ce sunt – și-au dorit ca Piteștiul să piardă o investiție atât de importantă! Au tot sperat și combinat ideea că aceste proceduri se vor prelungi în instanță! Și ei pozează în binevoitori, spun că mor de grija piteștenilor, dar se rugau să pierdem o investiție de 100 de milioane de euro, doar ca să aibă ce specula în campania lor agresivă.
Iar eu sunt omul rău!! Nu mă mai gândesc nici la greutăți, nici la mii de acte semnate cu răspundere (nu postări de Facebook), nici la nopțile albe. Sunt doar fericit pentru Pitești! Și simt că dorința dumneavoastră, a tuturor, să avansăm, a contat enorm!
Felicitări, Pitești!” – a anunțat Cristian Gentea pe pagina de Facebook.
0 Comentarii