Proiectul „Înființare parc nou în orașul Topoloveni” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și are o valoare totală de aproximativ 4 milioane de lei, din care valoarea totală nerambursabilă depășește 3,5 milioane de lei, reprezentând fonduri de la Uniunea Europeană și din bugetul de stat. Săptămâna trecută s-a făcut un nou pas în implementarea proiectului, semn clar că autoritățile locale conduse de primarul Gheorghiță Boțârcă (foto) nu vor să piardă timpul. Așadar, a fost lansată procedura de atribuire pentru contractul privind serviciile de elaborare și verificare a proiectului tehnic, inclusiv documentațiile tehnice, detaliile de execuție și asistența tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor de construcții, aferent obiectivului de investiții „Înființare parc nou în orașul Topoloveni”. Valoarea estimată a contractului este de 2.845.340,10 lei fără TVA, iar ultima zi în care se mai primesc oferte din partea firmelor interesate este 27 noiembrie.
Elena Lasconi: România nu poate să valseze după cum cântă Rusia
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a îndemnat, duminică, la „calm şi gândire limpede” în contextul...
0 Comentarii