Convocat în legătură cu fuziunea, Biroul Politic Național al PNL a stabilit ca atât liberalii, cât și democrat liberalii să aibă un număr egal de membrii în conducerea noului Birou Național. Și pentru că PDL avea cu 15 membri mai mult în structurile centrale, adică un nr. total de 57, liberalii au suplimentat și ei posturile de vicepreședinți, ca să ajungă la paritate cu pedeliștii. Deși a tras sfori serioase să prindă un os de ros în conducerea PNL la nivel național, marele lider minor care este Iani a rămas din nou pe dinafară. Morala? A fost superofertă. Cu 15 noi posturi scoase la bătaie s-au dat posturi de vicepreședinți la tot cartieru’, mai puțin lui Iani.
(ELECTRO-CUTARE)
Austeritatea loveşte Câmpulungul. Din 13 blocuri prevăzute pentru eficientizare energetică, doar la 3 vor continua lucrările
În acest an s-a lucrat intens la Câmpulung în cadrul proiectelor de eficientizare energetică a...




0 Comentarii