Web Analytics
scris joi, 04.12.2025

Un fost deputat croat şi fiul său, acuzaţi că au vândut teste COVID-19 contrafăcute, inclusiv către instituții publice din România

Doi bărbaţi au fost puşi sub acuzare în Croaţia, suspectaţi că au vândut peste un milion de teste COVID-19 contrafăcute în mai multe ţări europene, a anunţat miercuri procuratura, relatează agenția de știri AFP. Conform unor relatări din media, cei doi sunt un fost membru al Parlamentului şi fiul său în vârstă de 26 de ani, transmite Agerpres.

Un fost deputat croat şi fiul său, acuzaţi că au vândut teste COVID-19 contrafăcute, inclusiv către instituții publice din România

Citește și: Co-proprietarul celui mai mare site porno din lume s-a oferit să cumpere activele Lukoil

Cei doi bărbaţi ar fi avut aproximativ 1,3 milioane de teste contrafăcute produse la o fabrică din Istanbul (Turcia) şi importate în Croaţia, conform unui comunicat al procuraturii. Ei au revândut aceste teste către alte companii şi instituţii publice din Croaţia, precum şi din Grecia, România, Austria, Spania şi Germania, a precizat procuratura. Acuzaţi de „contrafacere de medicamente sau produse medicale”, aceştia sunt suspectaţi că ar fi câştigat aproape 450.000 de euro în acest mod. Fiul este acuzat şi de spălare de bani.

Parchetul nu le-a dezvăluit identităţile, dar numeroase instituţii media locale susţin că este vorba de Andjelko Mihalic, fost membru al Parlamentului (2008 – 2011) din partea partidul de guvernământ (HDZ, conservatori), şi de fiul său, Filip, poreclit de presă „Copilul Corona”. Cei doi bărbaţi au fost arestaţi pentru scurt timp în ianuarie, în cadrul anchetei privind acest caz.

Citește și: A murit Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției din Guvernul Năstase

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită