Web Analytics
scris miercuri, 23.04.2025

Un fâs! Liberalii din Mioveni au renunţat. Nu mai vor să anuleze alegerea viceprimarului PSD

Mai puțin de o lună a durat consecința răbufnirii de orgoliu a liberalilor din Consiliul local Mioveni, care se soldase cu inițierea unui demers judiciar de anulare a alegerii viceprimarului orașului. Pace, pace între două părți s-a făcut imediat, așa că PSD-ul rămâne la Mioveni și cu primar, și cu viceprimar, iar consilierii liberali rămân cu banii în buzunar, că nu au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată.

Un fâs! Liberalii din Mioveni au renunţat. Nu mai vor să anuleze alegerea viceprimarului PSD

Pe 21 martie 2025 s-au trezit liberalii să se ducă la tribunal să ceară anularea hotărârii Consiliului local nr. 38 din 19 decembrie 2024 privind alegerea viceprimarului și suspendarea executării acesteia. Doar că dorința de a-l da jos pe Ciprian Mihail Țurlea (foto) a fost trecătoare, chiar la primul termen de judecată, cel din 4 aprilie, apărând reticența demersului. Așa că instanța le-a pus în vedere celor șase consilieri să se hotărască, iar dacă vor să renunțe la judecată, să facă o cerere. Și nu a durat mult timp până când s-a ajuns la renunțare. Pe 17 aprilie, la Tribunal s-a încheiat procesul. Liberalii au renunțat, astfel că la Mioveni se menține la conducere echipa Aurel Costache-Ciprian Țurlea.
C.I.B.

Citește și Clocot în administraţia din Mioveni! Consilierii liberali cer anularea alegerii viceprimarului Ţurlea

Citește și Evaluarea profesională a funcționarilor publici, aprobată de Biroul Permanent

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...