Web Analytics
scris duminică, 12.05.2024

Un deţinut a înşelat cu bani și bijuterii mai mulți bătrâni

Un bărbat de 41 de ani, aflat în penitenciar, ajutat de un adolescent de 17 ani și de o tânără de 16 ani, a reuşit să înşele cu zeci de mii de lei şi bijuterii mai multe persoane, folosind metoda „Accidentul”.

Un deţinut a înşelat cu bani și bijuterii mai mulți bătrâni

„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în Bucureşti și au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un dosar penal privind săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune și complicitate la înșelăciune. În fapt, în perioada 02 mai a.c. – prezent, un bărbat, aflat în executarea unor măsuri privative de libertate, încarcerat într-un penitenciar, prin prezentarea unor pretexte nereale și recomandându-se a fi medic la o unitate spitalicească, ar fi invocat anumite evenimente rutiere, accidente suferite de diferite persoane apropiate. Probatoriul administrat a relevat faptul că acesta ar fi contactat persoanele vătămate cu o vârstă înaintată și le-ar fi indus în eroare, determinându-le să remită sume de bani”, anunță Poliția Capitalei. Din cercetări, s-a stabilit că banii ar fi fost ridicați de doi bărbaţi și o femeie, în Bucureşti şi în judeţul Braşov.

Citește și: Aproape 800 de permise de conducere, reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore

Polițiștii arată că pe 03 mai 2024, în jurul orei 23.00, cu ajutorul unui tânăr, în vârstă de 17 ani şi a unei tinere, în vârstă de 16 ani, prin prezentarea unor pretexte nereale și recomandându-se a fi medic în cadrul unui spital, ar fi invocat persoanei vătămate, în vârstă de 86 de ani, că fiul său ar fi suferit un accident rutier determinând-o astfel să remită suma de 8.200 de lei şi aproximativ 10 grame de aur tânărului de 17 ani, care s-ar fi prezentat la domiciliul acesteia din Sectorul 4. De asemenea, pe 08 mai 2024, în jurul orei 17.00, cu ajutorul unui tânăr, în vârstă de 17 ani şi a unei tinere, în vârstă de 16 ani, prin prezentarea unor pretexte nereale și recomandându-se a fi medic la o unitate spitalicească, ar fi invocat faptul că fiica sa ar fi fost victima unui accident rutier, determinând astfel persoana vătămată, în vârstă de 77 de ani, să remită suma de 8.000 de lei tânărului de 17 ani, care s-ar fi prezentat la domiciliul acesteia din Sectorul 5. Pe 11 mai 2024, cu ajutorul unui bărbat, în vârstă de 24 de ani, folosind acelaşi mod infracţional de operare, ar fi determinat o altă persoană vătămată, în vârstă de 92 de ani, din judeţul Braşov, să remită suma de peste 13.000 de lei. Totodată, la data de 11 mai 2024, în jurul orei 14.00, cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov – Serviciul de Investigaţii Criminale, tânărul de 24 de ani a fost prins în flagrant, imediat după ce ar fi ridicat suma de peste 13.000 de lei de la persoana vătămată, în municipiul Braşov.

Citește și: Purtătorul de cuvânt al BOR, reacție după Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una insultătoare la adresa Muzicii”

În baza mandatelor de aducere puse în aplicare, cele trei persoane, tânărul de 17 ani, tânăra de 16 ani şi bărbatul de 24 de ani, au fost conduse la audieri. Față de acestea a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, mai precizează Poliția Capitalei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită