Se țin lanț și de mână, ca într-o horă nebună, evenimentele binecuvântate care să îndese fericirea poporului până în măduva oaselor. După zilele babelor – care își leapădă și își purică cele câte nouă cojoace – veni ziua mucenicilor care bat cu bâtele în coaja pământului ca să sperie demonii iernii și covrigilor scăldați în zemuri descântate. Apoi șăgalnicii vestitori ai primăverii ne aduseră în ciocurile lor guralive zvonul primei zile din campania electorală a europarlamentarelor. Chiar așa cum este ea, nedeclarată, deocamdată, oficială.
Păstrez în vitrina bibliotecii, ca pe un bibelou de preț, un pix inscripționat cu trei litere aurite ce se strâng într-un cuvânt enigmatic: EBA. Cadou pe care l-am primit pe dalele pieței publice din Pitești de la o frumoasă și blondă doamnă, descălecată de pe bicicletă sau de pe un car înaripat, cu ceva ispititor sub bluza subțire și transparentă. Și care chiar m-a sărutat, cu buzele ei senzuale, de nu m-am spălat pe obraz o săptămână ca să-i conserv, pe coala obrazului, amprenta de vampir. Trebuie să mărturisesc copleșit de gânduri tulburi că de atunci n-am mai avut nicio atingere cu europarlamentarele.
Dar ca la orice oră de bilanț, pe hotarul dintre două mandate, nu pot să nu mă întreb cu ce mărețe succese se încheie cel care expiră și din care se înnoadă colosalele realizări viitoare.
Să nu creadă cineva că europarlamentarii noștri, de ambe sexe, au trecut prin forumul internațional ca gâștele prin apă sau valizele prin gări și nu au lăsat în urma lor decât praful de pe tobă… Mai întâi că n-au avut de-a face cu drumurile de fier, nici cum să-și ude penele având ghinionul să călătorească numai aerian și pe melodia sfârâitului cauciucurilor pe asfaltul autostrăzilor continentale. Iar urmele trecerii lor prin europarlament au rămas săpate în lespedea cronicilor ca cele mai mari năzbâtii.
Păi, spuneți dumneavoastră, cine a debitat de la vestita tribună cele mai nebâlbâite și mai penetrante discursuri, de scotea lumea din papuci, cine altcineva decât fătuca lui tătucu, brunețică și cu breton, europarlamentară din țara simplilor și căprioarelor negre carpatine? Este adevărat că avea și origine princiară, descinzând din familia prezidențială, iar noblețea de sânge aristocratic este evidentă în orice împrejurare.
Și asta n-ar fi nimic dacă nu am fi picopsit acea adunare a reprezentanților din popoare cu singurul europarlamentar acuzat de corupție ce și-a încleștat cu brațele amândouă fotoliul în care își înșurubase dosul, pe când i se cerea să predea mandatul și să părăsească sala. Acesta da exemplu de demnitate!…
Și tot din sesiunea europarlamentară care este pe drojdie ne-am ales cu cea mai mare statuie din lume care să zgârie norii de pe o stâncă semeață și neaoșă din munții noștri care aur poartă pe când noi cerșim din poartă în poartă… Astfel se achită de misiune tribunul poporului românesc și mare iubitor al câinilor nimănui, europarlamentarul care se jura, bătându-se cu pumnul în piept, să ne fericească cu acest monument.
Dar ultima lovitură de teatru o dădu europarlamentarul somnambul, în prag de miez de noapte, la primul cântat al cocoșilor, și la cântatul cucuvelelor, când nu avu nevoie decât de un minut ca să mute Ardealul în Crimeea și Crimeea în Transilvania. Este drept că etnia din care face parte își trage rădăcinile din populațiile asiatice mongolo-turcice, dar nici ungurii nu sunt tătari și nici tătarii maghiari. Și nici peninsula de la Marea Azov nu a plutit pe plăci tectonice pe sub masivul carpatin. Însă ce mai contează când e vorba de interese aberante?
Dar să ne întoarcem privirile de la actorii din România care și-au jucat rolurile pe scena teatrului european și în culisele lui, spre actorii ce vor fi distribuiți în actul următor.
De remarcat este că nimeni, absolut niciunul dintre ei, nu se îndeasă și nu se înghesuie la europarlamentare pentru interese personale. Să nu audă de o asemenea bănuială că scapără scântei. Banii pentru ei sunt ochiul dracului, de care fug ca diavolul de tămâie.
Aceștia sunt europarlamentarii cu care defilăm pe piața europeană. Dar la ce surprize ne putem aștepta să ne aducă pentru foamea noastră de fericire? Nu cumva ne vom trezi cu o lege a aprobării căsătoriilor între persoane de același sex? De libertate a practicării homosexualității în armată, în marină, în mănăstiri, în alte colectivități? O lege de liberarizare a consumului de droguri, a vânzării de persoane, a prostituției, a autonomiei teritoriale, a golirii închisorilor, a scoaterii vinei de trădare de sub lege, a legalizării corupției, de prescriere a tuturor faptelor murdare ale parlamentarilor?
Suntem în așteptare…

(Prof. Marin Ioniţă)