Web Analytics
scris joi, 15.01.2026

Un cunoscut teolog a adresat o scrisoare deschisă către ÎPS Calinic

Un cunoscut teolog a adresat o scrisoare deschisă către ÎPS Calinic

Teologul și publicistul Stelian Gomboș i-a adresat o scrisoare deschisă arhiepiscopului Argeșului și Muscelului, Calinic Argeșeanul, din care vom spicui fragmente, ca ecou al celor cinci volume de memorialistică „Toată Vremea-şi are Vreme”, prezentate și de Jurnal de Argeș, pe care le consideră o mărturie a unor stări de fapt trecute conținând date şi informaţii cutremurătoare ce alcătuiesc istoria noastră recentă, care a marcat a doua jumătate a veacului al XX – lea.

După cum bine știm, în cărțile sale, chiriarhul și-a asumat public readucerea pe tapet a vicisitudinilor vremurilor trăite, ciocnirile cu fosta Securitate – nelipsind acuzațiile ulterioare, nedrepte, de colaborare cu cel mai temut organ de represiune, acuzații demontate definitiv în 2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție. „Drept urmare, această colecţie memorialistică, momentan de numai cinci volume, ar trebui citită de cât mai multă lume, printre care să se numere şi cei care au tot acuzat Biserica şi pe slujitorii Ei că ar fi colaborat cu securitatea, aducând, de fapt, acuzaţii nefondate, mai precis, mincinoase”, consideră semnatarul.

„Această colecție memorialistică ar trebui citită de cât mai multă lume”

„Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, doresc să vă mărturisesc faptul că am cumpărat, chiar de la Sfânta Mănăstire a Basarabilor, din municipiul Curtea de Argeş, cele cinci volume de memorialistică, ce poartă titlu generic şi sugestiv „Toată Vremea-şi are Vreme” ale Înaltpreasfinţiei Voastre şi le-am citit pe nerăsuflate.
Această colecţie memorialistică, momentan de numai cinci volume, apărută, (re)editată şi (re)publicată în perioada (intervalul) anilor 2014 – 2016, ar trebui citită de cât mai multă lume, printre care să se numere şi cei care au tot acuzat Biserica şi pe slujitorii Ei că ar fi colaborat cu securitatea, aducând, de fapt, acuzaţii nefondate, mai precis, mincinoase. În consecinţă, de la bun început doresc să-mi cer iertare pentru tonul uşor patetic şi poate puţin tensionat pe care, cu siguranţă, îl voi avea în această scrisoare deschisă pe care am redactat-o, oarecum în grabă şi cu o umbră de tristeţe!…

De ce această stare sufletească, din cauza dorinţei de a lămuri situaţia din anii trecuţi, când unii au acuzat, mai cu seamă în presa scrisă şi în cea audio-vizuală, că preoţii din perioada dictaturii comuniste au săvârşit mari compromisuri de ordin moral, folosindu-se de Sfânta Taină a Spovedaniei, pentru a divulga cele spuse de către credincios, redactând nişte rapoarte depuse la securitate, prin care deci, ar fi trădat secretul, confidenţialitatea acestei Sfinte Taine!… Eu zic că atunci s-a ajuns prea departe cu acuzaţiile deoarece ele au fost pripite şi neîntemeiate, ducând până la crearea unor jigniri de proporţii de care nu ştiu cine şi de ce s-ar fi putut folosi!…

„Memoriile” dumneavoastră stau drept dovadă, mărturie, propovăduire şi mărturisire autentică că aţi căutat şi aţi reuşit în cele mai multe situaţii şi împrejurări ale vieţii, să împliniţi binele, după voia/voinţa Domnului şi învăţătura Bisericii iar nu neapărat al omului!… Lucrarea în cauză, este, deci, între multe altele, o mărturie, in memoriam sau pro memoria, fiindcă are drept scop mărturisirea tragediilor ce s-au abătut asupra României şi a instituţiilor sale postbelice, între care la loc de frunte se situează Biserica din perioada anilor 1945 – 1989.***
De asemenea, cartea mai cuprinde, între multe alte texte cu valoare de document, şi aţi fost foarte inspirat Înaltpreasfinţia Voastră că l-aţi aşezat, şi aici şi acum, „Cuvântul Pastoral al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române” emis în decembrie 1989 (de care mulţi dintre acuzatorii de astăzi ai Bisericii habar nu au) în care conducerea ierarhică superioară a Bisericii noastre în frunte cu Patriarhul de atunci al Ţării îşi cere iertare pentru toate greşelile trecutului, pe care şi le asumă cu toată responsabilitatea, aducând, în acelaşi timp, cuvânt de mângâiere şi îmbărbătare tuturor fiilor acestui neam şi popor, atât de încercat de-a lungul timpului şi pe parcursul istoriei noastre bimilenare!…
Iar acum, în încheierea acestei epistole de suflet, toate acestea fiind zise, Înaltpreasfinţia Voastră, vă mulţumesc încă o dată, pentru toate lucrările publicate şi dăruite nouă tuturor.
Cu aleasă preţuire şi deosebită consideraţie, Dr. Stelian Gomboş”

Citește și Cum a transformat părintele Mateescu un loc trist în unul al bucuriei. Orăşel al copiilor şi mini-grădină zoologică la biserica din Cocu Deal

Citește și Stareţul mănăstirii athonite de la Vlădeşti: „Firmele căpuşă ne-au cerut 280.000 de euro ca să scoată trei stâlpi”

Citește și Exclusiv. Cum arată biserica de la Cerbu la un an de la incendiul din ziua de Crăciun

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Du-te, vino prin Primăria Câmpulung

Se tot fac angajări în administrația locală câmpulungeană, aproape toate posturile sunt unice, deci se poate, dar se și pleacă voit sau fără voie....