Web Analytics

Un biciclist minor a fost rănit într-un accident din Mioveni

de | 5.05.2022 19:05 | Actualitate

Un copil care mergea pe bicicletă a fost rănit într-un accident, pe o stradă din Mioveni, joi seara. Băiatul traversa strada prin loc nepermis.

Paramedicii SMURD de la Detașamentul de Pompieri Mioveni l-au transportat la spital pe băiatul în vârstă de 12 ani, conștient. Potrivit ISU Argeș, acesta a suferit leziuni la membrul inferior drept și la membrul superior stâng.

Citește și Lecții de prim ajutor, predate în trei unități școlare din Pitești

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un minor de 13 ani, din Mioveni, care se deplasa pe bicicletă, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, în condițiile traversării prin loc nepermis, pe bicicletă, a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe Bld. Dacia, din direcția Colibași spre centru Mioveni”, a transmis și IPJ Argeș.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *