Incredibil cazul unei fetițe care a fost supusă unor agresiuni sexuale la vârsta de 11 ani, dar faptele au fost dovedite de procurori după cinci ani de la comiterea lor. Inculpatul, care era chiar tatăl victimei, a fost deferit justiției în cursul lunii iunie a.c., deși s-a aflat în atenția anchetatorilor încă din anul 2017.
Procurorii anchetatori care au avut dosarul în curs de investigare susțin că adunarea probelor și dovedirea faptelor a durat atât de mult pentru că, deși au solicitat expertize judiciare în caz, acestea au fost realizate tardiv. Au fost solicitate expertize genetice, iar obținerea rezultatelor durează foarte mult timp.
Citește și https://jurnaluldearges.ro/directoarea-de-la-liceul-stalpeni-amenintata-cu-moartea-de-tatal-unui-elev-224311/
Când soluționarea unei cauze este tergiversată timp de cinci ani pentru că expertiza judiciară cerută de organul de urmărire penală este realizată tardiv, termenul rezonabil, în acest context, fiind inexistent, efectele psiho-sociale și emoționale asupra victimei minore devin insurmontabile.
În egală măsură, în același context, integritatea psiho-fizică a agresorului se deteriorează. În cazul de față, au fost încălcate, cumulativ, dispozițiile constituționale ale art. 21 și art. 22 care garantează accesul liber la justiție și dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precizează Avocatul Poporului.
Având în vedere cele de mai sus, Biroul Teritorial Pitești s-a sesizat din oficiu și a solicitat Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori, în calitate de organ cu atribuții de analiză, verificare și control în domeniul specific de activitate a procurorilor:
– efectuarea unor verificări cu privire la dosarele ale căror termene de finalizare au fost/sunt afectate de întârzierea rezultatelor la expertizele judiciare solicitate la unitățile de medicină legală sau la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”;
– o analiză a impedimentelor care generează întârzieri în finalizarea expertizelor judiciare și furnizarea rezultatelor/concluziilor;
– identificarea tipurilor de expertize judiciare în care s-a tergiversat finalizarea; o analiză cu privire la aplicarea dispozițiilor legale și a măsurilor dispuse în cazul nerespectării termenelor dispuse pentru efectuarea expertizei.
Inspecția Judiciară a răspuns solicitării și a comunicat că aspectele semnalate vor fi avute în vedere la planificarea controalelor
0 Comentarii