Web Analytics
scris miercuri, 05.04.2023

Un antrenor de baschet a murit în timpul jocului. Nu era nicio ambulanță la meci

Dalibor Destanovici, 47 ani, antrenor la juniorii Academiei Phoenix Galați, a murit în primul sfert al unui meci de juniori U16 băieți disputat la Focșani.

Un antrenor de baschet a murit în timpul jocului. Nu era nicio ambulanță la meci

Conform unor informații oferite de oficiali ai Federației Române de Baschet, Destanovic a suferit un infarct în timpul primului sfert și n-a mai putut fi salvat. Meciul se disputa împotriva celor de la Știința București și începuse la ora 16:00. Sursele GSP susțin că la sală nu s-ar fi aflat nicio salvare, iar cea care a sosit după ce antrenorul a început să se simtă rău nu avea medic.

Citește și: VIDEO. Polițiștii s-au mobilizat în căutarea unei femei blocate într-o pădure din Budeasa 

„Astăzi, ora 16.02, la o unitate școlară din municipiul Focșani, unde avea loc o competiție națională de baschet, s-a solicitat intervenția ambulanței prin SNUAU 112 pentru un bărbat, în vârstă de 45 ani. Bărbatul a fost preluat în stare de inconștiență și transportat la U.P.U. din cadrul Spitalului Județean Focșani, ulterior fiind constatat decesul acestuia.  Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă , urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care a intervenit decesul”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea, potrivit Ziarul de Vrancea.

Destanovic făcea parte din echipa de antrenori ai academiei Phoenix Galați din anul 2016, fiind coordonatorul programului de juniori. Originar din orașul sârb Aleksinac, avusese o carieră de sportiv îndelungată, de 21 ani. Era poreclit Dixon și în 2020 declarase că își dorește cetățenia română. De-a lungul carierei de baschetbalist a evoluat în ligile din Serbia, Bosnia și Bulgaria, la formații precum Napredak Aleksinac, Winner-Broker Nis, Morava Vladicin Han, Student Nis, Radnik Bijeljina, Varda-HE Visegrad, Chimick Vidin, Spartak Euroins Sofia și Yambolgas Yambol.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...