Web Analytics

Un an de la criza bebeluşilor morţi cu E.coli şi niciun răspuns pentru familiile îndoliate

de | 2.02.2017 18:32 | Dezvăluiri

5 miting criza bebelusilor# „S-a pornit pe tot felul de piste, dar până la urmă nu s-a făcut nimic concret!”, ne-a declarat Camelia Oncescu, mama Mariei Diana, bebelușul decedat anul trecut, chiar înainte de a împlini un an, după șase zile de suferință și multe bâlbâieli ale DSP Argeș și medicilor

A trecut un an de la îmbolnăvirea celor 16 copii din Argeş cu bacteria E.coli. Timp în care s-au făcut controale peste controale, în urma cărora autorităţile nu au reuşit să identifice sursa îmbolnăvirii micuţilor şi să ia măsurile care se impun în acest caz. Decesul celor trei fetiţe diagnosticate cu sindrom hemolitic uremic este cercetat şi într-un dosar deschis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. Pentru a afla mai multe amănunte despre direcţia în care se îndreaptă ancheta, am stat de vorbă cu părinţii micuţelor care şi-au pierdut viaţa anul trecut. Toți sunt sceptici că vor afla vreodată ce le-a omorât copiii, mai ales că și ancheta de la Parchet bate pasul pe loc.

Cine o protejează? Sorina Honțaru e în continuare șefă la DSP Argeș, deși singură a declarat în presă că a aflat din… presă de bebelușii infectați

5 hontaruAnul trecut, la începutul lunii februarie, 16 copii din Argeş au ajuns în stare gravă la spitalele „Marie Curie” şi „Matei Balş” din Bucureşti, fiind diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic. Trei dintre copiii internaţi la „Marie Curie” au pierdut lupta cu viaţa: Diana Oncescu, în vârstă de un an, pe 4 februarie 2016, Ioana Şerban, tot în vârstă de un an, pe 15 februarie, iar o zi mai târziu, pe 16 februarie – Maria Olărescu, în vârstă de un an şi patru luni. Până acum autorităţile nu au reuşit să descopere sursa îmbolnăvirilor şi continuă să ne livreze aceleași informaţii nerelevante, doar, doar se va așterne uitarea în conștiința publică. Ba chiar cu câteva luni în urmă, în Argeş a avut loc şi un simpozion pe tema infecţiilor nosocomiale, organizat de Consiliul Judeţean Argeş, la care au participat nume sonore din sistemul sanitar românesc și tot n-am aflat de ce ne-au murit bebelușii. A fost vorba mai mult de un eveniment de imagine, care nu a oferit nicio concluzie, absolut niciuna, privind criza bebeluşilor.
Doctoriţa Sorina Honţaru (foto) e în continuare şefa Direcţiei de Sănătate Publică, deşi singură a declarat că a aflat din presă despre cazul bebeluşilor infectați cu SHU şi a acţionat cu întârziere, fapt consemnat şi în raportul Corpului de control al premierului Cioloş. La Spitalul de Pediatrie Piteşti au loc periodic incidente, unitatea sanitară fiind menţionată recent şi în raportul unor specialişti europeni, care au consemnat existenţa unor bacterii rezistente la antibiotice şi faptul că dezinfectanţii stau sub cheie. În ceea ce priveşte ancheta declanşată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, părinţii fetiţelor decedate sunt sceptici că vor afla vreodată cauza îmbolnăvirii şi asta pentru că ultimele declaraţii date anchetatorilor se rezumau la ipoteza apei, portocalelor şi a brânzeturilor de Brădet.

Anchetatorii au ridicat de la medic fişele de vaccinări ale primului copil decedat, dar nu au mai vorbit cu părinţii

Maria Diana Oncescu este primul copil diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic care a decedat  la Bucureşti. Fetiţa s-a stins din viaţă chiar înainte de a împlini vârsta de un an, pe 4 februarie 2016, după şase zile de suferinţă. Camelia Oncescu, mămica fetiţei, este cadru medical, respectiv asistentă într-o farmacie. Contactată de noi, mama Mariei ne-a mărturisit că de la decesul copilei nu a mai dat declaraţii în dosarul privind îmbolnăvirea bebeluşilor din Argeş. „Nu am mai fost chemată să dau declaraţii probabil pentru că în cazul nostru autorităţile s-au sesizat din oficiu. Decât dacă se întâmpla altceva probabil că ne contactau”, explică femeia. Deşi, din februarie 2015 până acum, au apărut şi alte ipoteze, una dintre acestea fiind şi vaccinarea copiilor cu doze de vaccin neautorizate, destinate pieţei din Kazahstan. „Singurul lucru pe care l-au avut copiii în comun erau într-adevăr vaccinurile. Cel mai mic copil internat avea patru luni atunci şi abia făcuse vaccinul de două luni. Dar ipoteza aceasta a vaccinurilor a apărut după raportul Corpului de control al premierului”, spune Camelia Oncescu. Aceasta ne-a mai povestit că, după apariţia raportului cu pricina, anchetatorii au venit să ridice de la medicul de familie fişele de vaccinări, dar nu au mai stat de vorbă şi cu familia micuţei. Singurele declaraţii date de mămică poliţiştilor au fost cele legate de portocale, apă şi brânză.

Camelia Oncescu: „La Piteşti, laboratoarele private au refuzat să facă analiza portocalelor pe care i le-am dat fetiţei”

„Au făcut atâta tam-tam cu brânza şi lactatele de Brădet, dar copilul meu nu a mâncat niciodată aşa ceva. Cineva de la Bucureşti m-a întrebat şi pe mine ce brânză şi ce iaurt îi dădeam, dacă era de la Brădet. Eu îi dădeam o brânzică de la Covalact pe care le-am şi arătat-o, ambalată la cutiuţă, nu vărsată. Cât despre portocale, oricum, eu le-am dus la analiză. La Piteşti nu mi le-a primit nimeni, pentru că nu am vrut să spun pentru ce vreau să fac analiza. Am fost la laboratoarele private şi le-am spus că vreau să ştiu ce mănânc. Au spus că nu se poate, că îmi trebuie de la medic o trimitere, o autorizaţie, de ce vreau să fac analiză la portocale. Iar la Bucureşti, din câte laboratoare am sunat, unul singur a primit acele portocale la analiză şi mi-a dat rezultatul după 14-15 zile lucrătoare, că au E.coli, dar în limite admise, adică 0,8-0,9 şi limita maximă era 0,10. Nu ştiu dacă a fost ceva sau nu a fost atunci, la acele portocale”, mai spune Camelia Oncescu.
„S-a pornit pe tot felul de piste, dar până la urmă nu s-a făcut nimic concret! Astăzi (n.red. pe 28 ianuarie a.c.) e un an de când am ajuns noi la urgenţe. Noi am fost la urgenţe, prima dată pe 29 ianuarie 2016. Am stat trei ore acolo şi nimic! Ne-au zis că nu au locuri şi după aceea, am ajuns din nou pe 30 ianuarie, când ne-au trimis la Bucureşti”, povesteşte femeia.
Familia Oncescu a refuzat să facă autopsia micuţei, „pentru că durerea era deja prea mare”. Întrebată dacă crede că se va afla vreodată cauza îmbolnăvirii copiilor, Camelia Oncescu ne-a răspuns: „Nu vreau să spun absolut nimic. Poate că eu ştiu ceva, poate că nu-i adevărat ceea ce ştiu şi tot aşa. Să dea Domnul să nu se mai întâmple nimic şi să aibă grijă ceea ce se face de acum încolo”.

Anca Şerban: „Ni s-a spus că e o formă atipică a sindromului hemolitic şi nu vom afla niciodată ce a declanşat-o”

Anca Şerban, mămica Ioanei Andrada, fetiţa din Poiana Lacului care a murit la doar 11 luni la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, susţine că a vrut să meargă din proprie iniţiativă să dea declaraţii anchetatorilor, însă i s-a spus că se fac cercetări şi că va fi chemată la audieri. „Nu mi-au mai luat declaraţii după apariţia pistei vaccinurilor, nu m-a mai căutat absolut nimeni. A fost o perioadă când m-am mai interesat eu, dar mi s-a spus că se desfăşoară ancheta, cu Parchetul şi cam atât. Urma să ne cheme, dar nu s-a mai întâmplat nimic”, povesteşte femeia.
„Nu cred că vom primi niciun răspuns, dar mă gândeam că totuşi nu se va încheia chiar aşa brusc. Cel puţin în cazul nostru, medicii legişti au spus la autopsie că este vorba despre o formă atipică a sindromului hemolitic uremic şi nu vom afla niciodată ce anume a declanşat problema asta, ce s-a întâmplat. Nici nu ştiu ce altceva ar fi putut să spună atâta timp cât la noi nu s-a confirmat bacteria despre care a fost vorba, E.coli. Fetiţa mea n-a avut aşa ceva. Trebuia să spună ceva ca să încheie un raport, nu? Nici nu ştiu dacă a fost vorba despre sindromul ăsta”, ne-a mai spus Anca Şerban.

Diana Dulgheru, mama unei copile care a supravieţuit infecţiei cu E.coli: „Mergem periodic la Bucureşti pentru tratament de tensiune”

Maya, primul copil diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic, are acum un an şi patru luni. Deşi a reuşit să supravieţuiască infecţiei cu bacteria E.coli, fetiţa are acum grave afecţiuni cardiace, după ce a stat la Bucureşti o oră şi jumătate în moarte clinică. Potrivit mamei, Diana Dulgheru, copila merge periodic în Capitală pentru a primi tratamentul necesar pentru afecţiunea cardiacă de care suferă. „Încă nu am scăpat de această problemă. Mergem la Bucureşti periodic pentru control şi schimbarea tratamentului pentru tensiune. În schimb, fetiţa este ok. E un copil tare vesel şi plin de viaţă”, ne-a spus Diana Dulgheru.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii