Web Analytics

Un alt caz de divorţ la preoţi, la Biserica „Sf Gheorghe” din Piteşti

de | 17.10.2019 13:40 | Dezvăluiri

În ultima perioadă s-a înmulțit numărul preoților care divorțează, fenomen pe care îl știe și despre care ne-a vorbit și arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic. Acesta a făcut un apel, prin intermediul Jurnalului de Argeș, atât la clerici, cât și la laici: „ Salvați Familia românească!”. Însă, în ciuda sfaturilor pline de înțelepciune ale arhiereului, în ciuda amenințărilor canonice care le planează asupra capetelor, preoții ajung în continuare în instanță în procese de divorț, fie în calitate de pârâți, fie în calitate de reclamanți. Un caz recent este al preotului Cătălin Iulian Olteanu, de la Biserica „Sf. Gheorghe” din Pitești. Acesta apare astfel într-un proces aflat pe rolul Judecătoriei Pitești având ca obiect divorț cu copii, stabilirea domiciliului minorilor, pensie alimentară, exercitarea autorității părintești și stabilirea programului de vizită a minorilor.

Potrivit unei sentințe, copiii familiei preotului Cătălin Olteanu vor sta în anii pari la mamă și în anii impari, la tată

La termenul din mai, instanța a și stabilit unele măsuri cu caracter provizoriu până la soluţionarea în mod definitiv a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2725/280/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti. Astfel a dispus exercitarea autorităţii părinteşti privind minorii O.Şt. şi O.A., stabilind domiciliul minorilor la mamă, încuviinţând ca pârâtul să aibă legături personale cu minorii și stabilind programul de vizite. „Astfel, pe perioada cursurilor şcolare: în prima şi a treia săptămână, de vineri, ora 19.00, până duminică, ora 14.00, la domiciliul tatălui, jumătatea perioadei din vacanţa de vară, vacanţa de primăvară şi vacanţa de iarnă prima perioadă în anii pari. Și a II-a în anii impari, în zilele de naştere ale minorilor în anii impari – împreună cu tatăl, între ora 10.00 – 18.00 la locuinţa acestuia sau în alt loc stabilit de tată, cu posibilitatea participării şi a mamei, iar în anii pari la mamă, cu participarea şi a tatălui. Prima şi a II-a zi de Crăciun la tată; Anul Nou – 31 decembrie – 01 ianuarie, la mamă, iar în anii impari invers; Paştele în anii impari la tată, anii pari la mamă, în anii pari de ziua de naştere a tatălui împreună cu minorii. Stabileşte domiciliul minorilor la mamă. Obligă pârâtul la plata pensiei de întreţinere în procent de 33% din venitul net lunar indexată cu rata inflaţiei trimestrial începând cu data de 13.03.2019 şi până la majorat. Sentința este executorie şi vremelnică, iar preoteasa, Andreia-Lidia, a formulat apel”.

„Vă sun când iau binecuvântarea”

L-am căutat, pentru un punct de vedere, pe preotul Cătălin Olteanu, chiar la biserica unde slujește, adică în Parohia „Sf. Gheorghe” din centrul Piteștiului. L-am găsit pe preot imediat după slujba de Sf. Parascheva. A apărut din altar, însă fără reverendă, chemându-ne pe una dintre ușile laterale. Ne-a spus repede și în șoaptă: „Nu comentez decocamdată. E ceva nou, nici nu am început procesul de divorț, sunt niște măsuri provizorii, o să vă sun când sunt în regulă și când o să iau și binecuvântarea”.

Alţi doi preoţi, Nicolae Grecu, de la biserica din Expo Parc, şi consilierul eparhial Ovidiu Vlăsceanu – procese de divorţ răsunătoare

Jurnalul de Argeș a prezentat pe parcursul mai multor articole cele mai cunoscute cazuri. Este vorba de cazul preotului Nicolae Grecu, de la biserica din Expo Parc și de cel al lui Marian Ovidiu Vlăsceanu, consilier eparhial pe probleme de cultură și preot la Parohia „Sfinții Voievozi” din Curtea de Argeș. În cazul primului, se mai află pe rolul instanței un dosar de partaj al bunurilor și unul de executare, iar la termenul de la începutul acestei luni instanța i-a stabilit plata unei sume de 15.161 lei cu titlul de pensie de întreţinere în cotă de 1/6 din venitul lunar net al preotului, în favoarea minorei care a rămas la mamă, suma constituind un debit pentru perioada 2016-2019. În cazul consilierului eparhial Ovidiu Vlăsceanu, care și-a dat în judecată soția, primul termen în divorțul de asemenea cu copii este în data de 19 noiembrie, la Judecătoria Curtea de Argeș.

Arhiepiscopul Calinic ne-a explicat de ce sunt atât de multe divorţuri

„Crește numărul divorțurilor pentru că soții și soțiile, îndeobște, nu mai au răbdare să aștepte îndreptarea celor căzuți în greșeli, uneori se întâmplă să nu se adeverească scăderile de care sunt acuzați, iar în loc să se netezească drumul, mai rău îl accidentează, antrenând tot felul de zvonuri și acuze. Nu mai au timp să se gândească la distrugerile care pot surveni, la părinți, copii, rude, societate și la însăși moralitatea care este atinsă fără ocol, iar când e vorba de clerici, este și mai gravă situația, că din lumină publică devine întuneric pentru familie și instituția unde lucrează”, spune ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii