Web Analytics

Uite candidatul, nu e candidatul… Cornel Ionică: „M-a deranjat că dl. Mînzînă a anunţat candidatul PSD la Primărie în absenţa mea”

de | 23.01.2020 14:08 | Politica si Administratie

Vinerea trecută, la finalul alegerilor de la PSD Argeș, în urma cărora Ion Mînzînă a fost ales președinte al filialei județene, acesta a anunțat că actualul președinte al PSD Pitești, consilierul local Cristian Gentea, va fi candidatul PSD la Primăria Pitești. Asta în absența din sală a actualului primar, Cornel Ionică, plecat în Peru cu o delegație. L-am căutat pe primarul Ionică spre a afla dacă anunțul noul șef al PSD, Ion Mînzînă, a fost făcut în urma unei consultări prealabile, dar și care este reacția sa privind această candidatură anunțată.

”Dl. Mînzînă nu trebuia să procedeze în această manieră”

”Domnul Ion Mînzînă nu a discutat nimic cu mine pe această temă până acum. Vreau să îi spun domnului Mînzînă că trăiește în Pitești, oraș în care primar este un membru PSD, Cornel Ionică, și care lucrează în administrație de cinci mandate. Nu mă preocupă o nouă candidatură la Primărie. În ceea ce îl privește pe Cristi Gentea, îl susțin și îl voi susține întotdeauna, cum am făcut-o și până acum. M-a surprins mult și m-a deranjat faptul că domnul Mînzînă a anunțat candidatul PSD la Primărie în absența mea. Decizia cea mai bună și cea mai potrivită în ceea ce privește candidatul PSD la Primăria Pitești se va lua în cadrul organizației PSD Pitești, din care fac parte de foarte mulți ani și pe care o susțin. Eu sunt un pesedist cu state vechi. Dacă domnul Cristi Gentea va dori să candideze, îl voi susține. După părerea mea, domnul Mînzînă nu trebuia să procedeze în această manieră, nu a făcut asta niciun președinte PSD Argeș până acum”.

”Numele candidatului PSD la Primăria Pitești nu e bătut în cuie”

Acesta a mai adăugat și care ar trebui să fie profilul noului președinte: ”Un președinte trebuie să fie un președinte de echilibru și un președinte care să poarte discuții cu toate organizațiile. Numele candidatului PSD la Primăria Pitești nu e bătut în cuie. Legat de viitorul candidat, vor conta atât experiența administrativă, cât și cea politică. Nu pot spune cu certitudine dacă voi mai candida sau nu. Știți că și în 2016 până în ultima clipă am spus că nu candidez la Primăria Pitești…”, ne-a declarat Cornel Ionică.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii