Web Analytics
scris marți, 31.10.2023

Turist francez, căutat de salvamontiști după ce a dispărut în munți

Este alertă în masivul Bucegi. Un turist francez de 58 de ani este căutat de mai multe zile.

Turist francez, căutat de salvamontiști după ce a dispărut în munți

Citește și: Fost procuror implicat într-un dosar de deturnare de fonduri prin Programul Start-up Nation


Bărbatul a mers în Bușteni la sfârșitul săptămânii trecute și ar fi vrut să ajungă la Vârful Omu. De atunci, nu se mai știe nimic de el.Salvamontiștii cer acum ajutorul celor care au urcat pe munte și ar fi putut să-l vadă pe acesta, pe una dintre variantele de coborâre.Potrivit poliției, bărbatul are constituție atletică și purta o geacă neagră și avea în spate un rucsac kaki.

Citește și: Fără prime de Crăciun sau al 13-lea salariu pentru bugetari în acest an


Bărbatul dispărut în Bucegi este un angajat al Ambasadei Franţei în România. „În legătură cu anunţul publicat de Salvamont România, putem confirma că este vorba despre un angajat al Ambasadei Franţei în România. Precizăm că este o persoană în condiţie fizică bună, familiarizat cu regulile specifice ale urcatului pe munte, care a parcurs şi alte trasee montane din România,” au transmis reprezentanții Ambasadei Franţei în România.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *