O explozie puternică a răsunat duminică în capitala Turciei, în apropierea Parlamentului din Ankara, care urma să deschidă o nouă sesiune de lucru, potrivit unei corespondente, relatează AFP. Presa turcă scrie că schimburi de focuri au fost auzite în cartierul în care se află Parlamentul şi numeroase instituții.Numeroase vehicule de poliţie şi ambulanţe au fost desfăşurate în sector.
Citește și: Bătrână condamnată la închisoare pentru că a trecut strada neregulamentar. E vinovată de moartea a 3 oameni
”Către ora (locală 9.20 (şi ora României), doi terorişti, care s-au prezentat cu un vehicul utilitar uşor în faţa poţii de la intrarea Direcţiei Generale a Securităţii Ministerului nostru de Interne, au comis un atentat cu bombă”, anunţă ministrul turc de Interne Ali Yerlikaya.Ministrul precizează că unul dintre atacatori ”s-a detonat”, iar ”celălalt terorist a fost neutralizat”.
Până în acest moment atentatul nu a fost revendicat. Explozia puternică s-a auzit pe o distanţă de câţiva kilometri.
0 Comentarii