Web Analytics

articol scris marți, 31 ianuarie 2023

Trenulețul de agrement a picat la vot în Consiliul Local Pitești

Marți, 31 ianuarie, în ședința de plen a Consiliului Local Pitești, la discuțiile privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, primarul Cristian Gentea a spus că nu-și asumă câteva amendamente propuse de cei de la PNL și USR.

Citește și: La Pitești, și olimpicii naționali vor fi recompensați de municipalitate!

Acestea vizează studii de fezabilitate pentru un spital municipal și, respectiv, modernizarea Străzii Victoriei, pe tronsonul dintre Piața Primăriei și Piața „Vasile Milea” (prins în alt demers), proiectul unui loc de joacă în Turcești (de asemenea, face obiectul altui demers), acordarea de indemnizații pentru nou-născuți (retras de către PNL, „ca să nu riscăm încălcarea legii” - a spus Mihai Coteț; va fi reanalizat după 6 februarie), dotarea școlilor cu dulăpioare pentru elevi (pe 19 martie va fi deschis Apelul de finanțare, școlile doritoare putând să beneficieze de banii necesari).

Un alt amendament pe care, de asemenea, n-a vrut să și-l însușească primarul Gentea a fost cel referitor la un trenuleț pentru agrementul copiilor, fie pe traseul spre Grădina Zoologică din Trivale, fie în Lunca Argeșului ș.a.m.d. Pentru oportuninatea unei investiții de acest gen au pledat cei de la PNL, și mai ales consilierul Sorin Apostoliceanu. Într-un scurt discurs neutru, Dănuț Dinu (PMP) a atras atenția asupra responsabilității pe care trebuie să și-o asume municipalitatea în cazul aprobării unui astfel de demers, fiind vorba despre transportul unor copii pe drumurile publice și așa aglomerate ale municipiului.

În fine, amendamentul respectiv a picat la vot, cu toate că, teoretic, PNL, USR și PMP au, împreună, majoritatea în plenul local. Deci, trenulețul nu mai intră în discuție, cel puțin anul ăsta.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Traficul la Podul Viilor, dirijat și de Poliția Locală Pitești

Zona Podul Viilor din Pitești a fost și este una dintre cele mai importante ramificații rutiere ale municipiului, cu fluxuri […] Citește!

Argeș. Urși văzuți în Câmpulung, Lerești și alte zone ale județului. Au fost trimise mesaje RO-Alert

Luni, 9 noiembrie 2026, a fost semnalată prezența unui urs în municipiul Câmpulung, dar și în zonele din apropierea orașului, […] Citește!

A murit Florian Lungu, una dintre personalitățile jazzului românesc. Muzicianul avea 83 de ani

Muzicianul Florian Lungu a murit luni, 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani, potrivit Radio România Cultural. Cunoscut […] Citește!

Caz macabru în Caraș-Severin. Tânăr de 21 de ani, ucis de tatăl său vitreg. Mama victimei a ajuns la spital

În dimineața zilei de luni, 9 noiembrie 2026, un tânăr de 21 de ani din orașul Oțelu Roșu a murit, […] Citește!

Trei persoane rănite în urma unui accident rutier în Piatra-Neamț

Luni, 9 noiembrie 2026, un accident rutier s-a produs pe DN2 E85, în localitatea Săbăoani, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii […] Citește!

Argeș. Expoziția de artă „Clipa de pace”, la Muzeul Golești

Miercuri, 11 noiembrie 2026, începând cu ora 13:00, are loc vernisajul expoziției „Clipa de pace” a pictorului Ion Mieiță, în […] Citește!

Invitație la teatru în Mioveni. „Prostia omenească”, la Centrul Cultural

Marți, 10 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, are loc în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni spectacolul „Prostia […] Citește!

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Florian Goldstein (MAKE) Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 noiembrie English Version Prăbuşirea acţiunilor companiilor de inteligenţă artificială de la bursa americană a pus sub […] Citește!

30 de percheziții într-un dosar de furt de energie pentru mașini electrice. Curentul era vândut la „reducere” pe WhatsApp

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și polițiștii Serviciului de Combatere a Infracțiunilor Informatice […] Citește!

Filmul românesc „Nu e locul tău aici”, cu Adrian Văncică, a câștigat Marele Premiu la Festivalul de la Cottbus

Filmul românesc „Nu e locul tău aici”, scris și regizat de Florin Șerban, a câștigat Marele Premiu al Festivalului Internațional […] Citește!

România schimbă harta energetică a Republicii Moldova. Noua linie electrică spre Chișinău ocolește Transnistria

Republica Moldova a făcut un pas important pentru reducerea dependenței energetice de regiunea separatistă Transnistria. Noua linie electrică de înaltă […] Citește!

Boxer bătut de public din cauza unui gest făcut la finalul unui meci de titlu

Boxerul francez Murad Aliev, în vârstă de 31 de ani, a fost atacat de spectatori și membri ai staffului advers […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete