Web Analytics
scris duminică, 30.04.2023

Trei persoane găsite decedate într-o locuință din Bârla


În seara zilei de 30 aprilie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, într-o locuință din localitatea Bârla, este posibil ca trei persoane să fie inconștiente, întrucât nu răspund apelurilor aparținătorilor. 

Trei persoane găsite decedate într-o locuință din Bârla

Citește și: Ambulatoriul de Specialitate SJU Pitești, închis de 1 mai

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, împreună cu pompierii argeșeni, s-au deplasat la fața locului și au pătruns în locuință, unde au găsit trei persoane, o femeie de 60 de ani și doi bărbați,  de 67 de ani, respectiv 70 de ani, decedate, fără urme de violență, din primele verificări.

Trupurile celor trei persoane vor fi transportate la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor continua, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *