Web Analytics
scris duminică, 30.07.2023

Trei persoane au fost arestate preventiv în cazul azilului din Mureș, unde beneficiarii stăteau în condiţii improprii 

Trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în cazul azilului din judeţul Mureş unde beneficiarii stăteau în condiţii impropii, iar decizia instanţei nu este definitivă, potrivit news.ro.

Trei persoane au fost arestate preventiv în cazul azilului din Mureș, unde beneficiarii stăteau în condiţii improprii 

Citește și: Argeș. A intrat cu mașina, dimineața, într-un cap de pod. A fost nevoie de ambulanță

Tribunalul Mureş a admis propunerea de arestare formulată de procurorii DIICOT în cazul celor trei persoane. Este vorba de fondatorul azilului, de administratorul centrului respectiv şi fiul acestuia.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş a anunţat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, au cercetat mai multe persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *