Web Analytics
scris luni, 31.07.2017

Trei medalii a obținut România la Campionatele mondiale de kaiac-canoe de la Bascov

kaiac finalLa finalul acestei luni la CSN Bascov-Budeasa s-a desfășurat Campionatul Mondial de Kaiac-Canoe pentru juniori şi tineret, competiție la care au participat peste 1.500 de sportivi din 63 de ţări. La finalul celor patru zile de concurs, România a obținut 3 medalii, dintre care două de argint şi una de bronz.

Trei medalii a obținut România la Campionatele mondiale de kaiac-canoe de la Bascov

 

Pe locul II al podiumului au urcat echipajul de kaiac 2 fete – 500 m, compus din Laura Pleşca şi Adriana Mihai. Sportivele din România au termninat cursa pe locul 2 după Ungaria.

Tot medalie de argint a obținut şi echipajul de Canoe 2 – 500 m, compus din Cătălin Chirilă şi Constantin Diba. Medalia de bronz a fost câştigată de echipajul de K4 U23 Masculin – 500 m, compus din Cosmin Lulciuc, Răzvan Albişoru, Aurelian Ciocan şi Sorin Cical.

Demn de reținut că în lotul României s-au regăsit şi trei argeşeni, legitimaţi la CSM Piteşti. Este vorba de Ştefania Luca, Ionuţ Peleu şi Cristian Nicolescu. Dintre aceştia, Ionuţ Peleu a fost singurul care s-a calificat în finală. Acesta a luptat pentru medalie la Canoe 4 –-500 m, juniori, însă a reuşit împreună cu Paul Buric, Cristian Zosima şi Gabriel Baccela să ocupe doar locul şase.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...