Cercetător de folclor, instrumentist, animator cultural şi constructor de instrumente populare, Traian Ciuculescu s-a născut la 7 noiembrie 1942, în satul Dianu, comuna Stroeşti, judeţul Vâlcea. Localitatea natală a lui Ciuculescu este circumscrisă zonei etnofolclorice a Horezului, renumită pentru ceramica sa, dar şi pentru alte genuri ale artei populare cum ar fi ţesături, arhitectură, prelucrarea lemnului şi fluierele de Vaideeni şi Urşani. Evoluând în acest mediu generos, încă de mic, îndrăgeşte fluierul, la care învaţă să cânte înainte de a merge la şcoală. (M.I.)
A fost studentul prof. univ. dr. doc. Mihai Pop, directorul Institutului de Folclor din Bucureşti
Studiile primare şi gimnaziale Traian Ciuculescu le face în comuna natală. În acelaşi timp participă la viaţa spirituală a satului, la clăci, şezători, nunţi sau evenimente culturale, integrat formaţiei de fluieraşi care ia fiinţă după modelul celei de la Vaideeni. Între anii 1959 şi 1963 este elev al Liceului „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. Aici are şansa ca în paralel cu studiile liceale să frecventeze clasa de flaut de la şcoala de muzică şi să participe la activităţile muzicale organizate la Palatul Culturii, ca fluieraş. Toate acestea îi vor fi de folos în înţelegerea folclorului muzical şi în lărgirea posibilităţilor de exprimare a instrumentului îndrăgit. În aceşti ani îl cunoaşte pe Constantin Antonie din Urşanii Horezului, vestit constructor de fluiere de la care îşi procură instrumente de calitate şi care îi dezvăluie unele „secrete” ale confecţionării acestora. Sub îndrumarea meşterului încearcă el însuşi să-şi construiască fluiere acordate, cerute de conducătorii formaţiilor artistice cu care colaborează. După terminarea liceului, în vara anului 1963, îl cunoaşte pe prof. univ. dr. doc. Mihai Pop, directorul Institutului de Folclor din Bucureşti care, apreciindu-i preocupările, îl sfătuieşte să se înscrie la Facultatea de Limba Română, unde preda cursul de folclor literar. Ca student al reputatului profesor, are posibilitatea să-şi lărgească orizontul de cunoaştere şi să aprofundeze înţelegerea complexităţii culturii tradiţionale, iar ca membru al Ansamblului folcloric „Doina” al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, să-şi perfecţioneze măiestria şi să valorifice aptitudinile de interpret al fluierului.
A fost inspector al Comitetului Judeţean pentru Cultură şi Artă Argeş
După terminarea studiilor universitare, Ciuculescu activează ca profesor la şcolile din Copăceni şi Stroeşti, judeţul Vâlcea, iar din 1969 intră în domeniul culturii, mai întâi ca metodist al Casei Creaţiei Populare din Râmnicu Vâlcea şi apoi ca inspector al Comitetului Judeţean pentru Cultură şi Artă Argeş. Ocupându-se de problemele aşezămintelor culturale din judeţ, are posibilitatea de a cunoaşte bogatul tezaur spiritual al Argeşului, de a culege folclor şi de a contribui la valorificarea şi afirmarea acestuia prin participare nemijlocită la activitatea unor formaţii artistice reprezentative cum ar fi Ansamblul folcloric „Dorul” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, Ansamblul folcloric „Argeşul” al Casei de Cultură din Curtea de Argeş etc. Acum abordează şi alte instrumente din familia fluierului: cimpoiul, cavalul, ocarina şi îşi intensifică activitatea de creator în tentativa de a-şi realiza el însuşi instrumentele muzicale trebuitoare.
Se numără printre cei care constituie Asociaţia folcloriştilor argeşeni „C. Rădulescu-Codin”
Ciuculescu se numără printre cei care în anul 1973 constituie Asociaţia folcloriştilor argeşeni „C. Rădulescu-Codin” în cadrul căreia desfăşoară o intensă activitate de cercetare a folclorului muzical argeşean, materializată în comunicări şi referate prezentate cu ocazia sesiunilor organizate de tânărul colectiv ştiinţific. Activitatea de cercetător a fost încununată de publicarea în 2001 a volumului „Fluierul la români”. Dorinţa de a înţelege cât mai bine tainele fluierelor şi ale celorlalte instrumente populare de suflat l-a determinat ca, pe lângă activitatea de cercetare, să se ocupe şi de confecţionarea acestor instrumente, astfel că interpretului, cercetătorului li s-a alăturat şi constructorul, calitate în care în ultimii ani a participat la târguri, expoziţii şi la alte manifestări de promovare a artei tradiţionale. Cele trei laturi ale activităţii lui Ciuculescu, se întrepătrund şi se potenţează reciproc. Fluierele sale, confecţionate din lemn de prun şi ferecate în alamă, poartă pecetea zonei pe care o reprezintă, aceea a Horezului, particularităţile fluierului de Vaideeni fiind cu religiozitate păstrate, atât în ceea ce priveşte forma, dimensiunile, cât mai ales calităţile muzicale. Acestora, graţie cunoştinţelor muzicale şi experienţei acumulate ca interpret, li se adaugă grija pentru un acordaj corespunzător şi un timbru cât mai plăcut. În preocupările sale este de reţinut interesul pentru readucerea la viaţă a unor instrumente aproape dispărute cum este cazul cimpoiului cu carabă gemănată, sau a unor forme vechi, uitate ale unor instrumente, folosindu-se în acest scop de informaţiile existente în lucrări de etnomuzicologie sau dobândite prin cercetări proprii. Grija pentru perpetuarea valorilor tradiţionale a făcut ca meşterul să confecţioneze toate instrumentele populare de suflat ale poporului român: fluierul, cavalul, cimpoiul, naiul, tihnea, piculina, fluierul cu ancie, ocarina etc. Cu toate că s-a integrat de curând în „breasla” meşterilor populari, activitatea de creaţie a lui Ciuculescu s-a făcut repede remarcată. Mărturie stau premiul al II-lea la Expoziţia Naţională de Artă Populară (Bucureşti, 1994), cooptarea în grupul de meşteri participanţi la „Zilele româneşti la Skansen” (Stockholm, 2002) şi acordarea de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, la sfârşitul anului 2006, a „Premiului pentru cel mai valoros creator dintr-un domeniu specific creaţiei populare”.
Legenda…
Utilizarea în scopuri muzicale a producerii sunetelor prin trecerea (scurgerea) unui curent de aer peste tulpinile tubulare secționate ale unor plante este atribuită de legendele grecești zeului Pan, protectorul turmelor și pădurilor. Îndurerat de pierderea iubitei sale, nimfa Syrinx, metamorfozată de zei în trestie, nefericitul Pan a luat șapte țevi de trestie de lungimi și grosimi diferite pe care le-a lipit cu ceară, creând în felul acesta instrumentul muzical numit syrinx, cu care iese învingător în întrecerile muzicale cu alte zeități, câștigându-și simpatia nimfelor, în ciuda urâțeniei sale. Născocirea fluierului (flautului) este atribuită tot unor zeități – Atena, zeița înțelepciunii.
… şi istoria
Adevărul este că nu numai vechii greci, ci și alte popoare ale lumii antice au cunoscut asemenea instrumente care produceau sunete prin suflarea unui jet de aer peste secțiunea unui tub. Cercetările arheologice au dat la iveală fragmente ale unor fluiere, a căror vechime a fost apreciată la peste 15.000 de ani, cum este cazul celui descoperit în stațiunea arheologică Vezere din Franța. În mod surprinzător, formele primitive ale fluierului nu au dispărut. Unele dintre acestea, cum este cazul tilincii bucovinene, pot fi întâlnite și astăzi. În Grecia antică și, mai târziu, la Roma, fluierul a avut o mare importanță muzicală și a cunoscut o mare diversitate de tipuri și forme determinate de specificul muzicii practicate în regiunile pe care acestea le reprezentau.
Text preluat din cartea „Fluierul la români”. Autor: Traian Ciuculescu
0 Comentarii