Web Analytics

Trafic de droguri cu minori: Șapte persoane, printre care doi elevi, arestate preventiv 30 de zile 

de | 14.09.2023 17:22 | Actualitate, Home

Șapte persoane, printre care un minor, au fost reținute de DIICOT Tulcea într-un dosar de trafic de droguri de risc în formă continuată, fiind bănuite că ar fi comercializat canabis inclusiv elevilor, anunță IPJ Tulcea, potrivit info-sud-est.ro.

Citește și: Casa de Pensii Argeș. 169 de bilete la băi, cu plecare pe 27-30 septembrie

“Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – septembrie 2023, bănuiții ar fi comercializat cannabis, în mod repetat (peste 80 de acte materiale), consumatorilor de droguri din județul Tulcea, inclusiv elevi. Activitatea infracțională ar fi fost facilitată de împrejurarea că doi dintre bănuiți sunt elevi și ar fi avut acces la consumatorii de droguri din unitățile de învățământ în care erau școlarizați”, se arată în comuniatul citat.

“La data de 12 septembrie a.c. au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate cantități de cannabis și cocaină, cântare electronice de precizie, grindere, telefoane mobile și sume de bani în lei și valută”, mai precizează poliția.

Ulterior, cei șapte au fost arestați pentru 30 de zile.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *