Tradiţii şi obiceiuri argeşene de Crăciun

de | 22.12.2011 12:39 | Cultură

Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. Este o sărbătoare care ne face să ne privim viaţa altfel, să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, să ne deschidem sufletul mai uşor. În fiecare colţ de pe glob datina Crăciunului îmbină elemente universal întâlnite, cum ar fi împodobirea bradului, cu altele, mai puţin cunoscute, specifice zonei. Tocmai despre aceste obiceiuri deosebite din Argeș va fi vorba în cele ce urmează.

În seara de Ajun se deschid cerurile

Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor, dacă vor veghea până la primul cântat de cocoş. În aşteptarea acestei minuni credincioşii obişnuiesc să ardă tămâie pentru ca grijile şi paguba din casă să fie alungate. Ei se roagă Mântuitorului Iisus pentru îndeplinirea dorinţelor. În Ajunul Crăciunului, pe înserate, în toate satele şi oraşele din ţară începe colindatul. Colindele şi cântecele de stea poartă deopotrivă mesajul profetic atât în legătură cu împlinirea făgăduinţei făcute de Dumnezeu protopărinţilor noştri Adam şi Eva şi prin ei nouă tuturor, cât şi prin ceea ce va împlini Fiul lui Dumnezeu prin lucrarea Sa în lume. Colindătorii, copii şi adulţi, merg din casă în casă vestind prin cântec Naşterea Pruncului Iisus. Gazdele oferă colindătorilor covrigi, fructe şi crăciunei (colăceii de Crăciun). De pregătirea colăceilor se ocupă gospodinele şi fetele acestora. Aluatul din care se prepară colăceii este pregătit cu drojdie, după reţeta pâinii. Se prepară colaci împletiţi din mai multe fâşii, colaci ce se dăruiesc oaspeţilor de seamă prezenţi la masa festivă de Crăciun.

Tăierea porcului

Cu câteva zile înainte de începerea sărbătorilor, are loc sacrificarea porcului. Aceasta are loc în ziua de Ignat, pe 20 decembrie. Tradiţia cu pricina este respectată îndeosebi la sat, unde totul se desfăşoară conform unui adevărat ritual. Originile acestuia datează din vremurile de dinaintea creştinismului, acesta din urmă aceptându-l ca o parte firească din viaţa comunităţii şi dându-i de asemenea o însemnătate spirituală întrucât bucatele astfel pregătite nu pot fi consumate până ce nu au fost sfinţite de preot.

O variantă de structură completă poate fi considerată Capra din Vlădeşti

Bătrânii considerau capra ca fiind animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. La origini, jocul caprei (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) a fost un ceremonial grav, de cult. De-a lungul timpului acesta a devenit un ritual menit să aducă prosperitate în anul care vine. În zilele noastre, acest joc a rămas un pretext pentru revigorarea unor tradiţii din bătrâni, etalarea unor costume, covoare, ştergare tradiţionale în culorii vii.
Un joc dramatic cu mască animalieră şi măşti umane, Jocul Caprei este purtat de tineri, îndeosebi de băieţi de vârstă şcolară în intervalul sărbătoresc dintre Crăciun şi Anul Nou. Capra prezintă de exemplu vestimentaţie şi ornamentică de Brezaie, mult mai simplificată însă, iar în personajele ce o conturează se află uneori şi Mutul sau Moşul. Obiceiul se întâlneşte în partea de deal şi câmpie acolo unde nu mai este atestat Colindul cu Brezaie, iar jocul prezintă în afara funcţiei de urare, aici redusă la formă finală, o orientare evidentă spre funcţia ludică şi chiar satirică. Obiceiul cunoaşte variante de la simplul joc al Caprei însoţit de textul cântat, până la forme propriu-zis dramatizate. O variantă de structură completă poate fi considerată Capra din Vlădeşti, la care după formulele introductive de acceptare, jocul se desfăşoară în trei secvenţe. Prima constă într-un cântec cu text versificat şi particularizat, în funcţie de gazdă şi jocul imitativ al măştii, a doua secvenţă, cea centrală este o scenetă pe tema vânzării şi cumpărării Caprei şi în final o nouă secvenţă de joc al măştii şi cântec având un conţinut comic şi chiar satiric inspirat din viaţa satului.

Colindatul

Colindatul deschide de obicei ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Anul Nou. La sate, cu colinda merg copii şi flăcăii. Aceştia sunt organizaţi într-o ceată, cu o ierarhie bine stabilită, existând un conducător şi un loc de întâlnire. În trecut, flăcăii cu vârste cuprinse între 18-20 ani erau cei care mergeau la colindat. Aceştia îşi găseau o gazdă la care stăteau pe toată perioada sărbătorilor şi nu aveau voie să umble singuri pe uliţele satului, ci doar în ceată. Tot ce se petrece în această perioadă trebuie sa aibă un caracter augural, colindele caracterizându-se prin crearea unei atmosfere pline de optimism în care se formulează dorinţe şi năzuinţe ale oamenilor, acestea atingând chiar limitele fabulosului.

Pomul de Crăciun

Obiceiul bradului de Crăciun a fost împrumutat din Europa apuseană. Se presupune că ar aparţine de fapt lumii germane păgâne, de unde a fost treptat asimilat de creştinism. La noi datina împodobirii unui pom sau a unei ramuri verzi se întâlnea numai la nuntă (bradul de nuntă) sau la moartea unui flăcău sau fete mari. Ca obicei de Crăciun, era practicat până la sfârşitul secolului al XIX-lea de nemţii care locuiau la oraşe. După primul război mondial acest obicei s-a răspândit pe tot teritoriul ţării.

Jocul Ursului are o vechime apreciabilă în zona Argeş – Muscel

Jocul Ursului are o vechime apreciabilă în zona Argeş – Muscel, fiind practicat în trecut de ţiganii ursari care colindau satele, în sărbători jucându-şi ursul dresat la casele gospodarilor care îi primeau. În ultimii 50-60 de ani obiceiul nu a mai înregistrat o frecvenţă mare, dată fiind dispariţia acestei ocupaţii în cătunele meşteşugarilor rudari. S-a menţinut însă un timp ca un joc cu măşti, având o arie de răspândire în unele sate din nordul Muscelului şi mai exact în Măţău-Mioarele, Dragoslavele, Bughea de Sus sau Cetăţeni, Căpăţâneni-Arefu, Corbeni sau Cicăneşti, la câmpie în Şerbăneşti, Gliganu, Mozăceni, sau Lunca Corbului.
Marius Ionel

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii