În ziua de 13 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 121 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
Citește și Argeș. Prins cu mașina neînmatriculată, are dosar penal
Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i totodată eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
0 Comentarii