Web Analytics
scris sâmbătă, 08.10.2022

TikTok introduce noi instrumente de editare a conținutului pentru a inspira creativitatea

TikTok introduce o serie de instrumente creative de realizare şi editare a conţinutului. Disponibile acum în România şi în majoritatea regiunilor la nivel global, noile instrumente de editare încurajează oamenii să creeze, să distribuie poveşti mai complexe şi să dea viaţă ideilor de conţinut în diferite formate.

TikTok introduce noi instrumente de editare a conținutului pentru a inspira creativitatea

De la reţete editate cu atenţie şi până la tutoriale şi vloguri zilnice, o mulţime de videouri impresionante sunt realizate de oameni talentaţi care îşi exprimă creativitatea prin fiecare edit, clip sau tranziţie. Astfel, prin noile funcţii, TikTok îşi propune să ofere comunităţii şi mai multe oportunităţi creative pe platformă, transmite News.ro.

Citește și: Concursurile la stat ar putea fi înregistrate audio-video

Noile instrumente de editare TikTok le oferă utilizatorilor posibilitatea să ajusteze clipuri, sunete, imagini sau text mai uşor, într-un mediu de editare complet nou, toate în cadrul fluxului de creaţie TikTok, care include:

• Editarea clipurilor: Combinarea, scurtarea şi separarea clipurilor video.
• Editarea sunetelor: Decuparea, scurtarea şi setarea duratei sunetelor.
• Editarea şi poziţionarea textului: Editarea, poziţionarea şi setarea duratei textului mai uşor.
• Adăugarea conţinutul suprapus: Adăugarea imaginilor şi a clipurilor video suprapuse pentru conţinut picture-in-picture sau video-in-video.
• Ajustarea vitezei clipurilor video: Creşterea sau reducerea ritmului clipurilor video.
• Încadrarea conţinutului: Rotirea şi folosirea funcţiilor de zoom in sau zoom out a cadrului pentru fiecare video în parte.
• Adăugarea efectelor sonore
.

Prin noile funcţii, TikTok îşi propune să le ofere creatorilor o experienţă de editare îmbunătăţită şi posibilitatea de a crea conţinut creativ mai simplu ca niciodată.

Citește și: ITM Argeș, gazda Simpozionului Regional organizat în cadrul Săptămânii Europene pentru securitate și sănătate în muncă

TikTok lansează funcţia Photo Mode

Photo Mode reprezintă un nou format tip carusel disponibil în varianta mobile a aplicaţiei şi este ideal celor care îşi doresc să distribuie imagini de înaltă calitate pe TikTok. Photo Mode a fost creat pentru utilizatorii care îşi doresc să îşi exprime creativitatea în diferite formate, pe lângă cel video. Astfel, prin funcţia Photo Mode, comunitatea TikTok are oportunitatea să distribuie conţinut tip carusel format din imagini statice afişate una după alta în mod automat. Mai mult, creatorii de conţinut pot să adauge sunete imaginilor, astfel încât utilizatorii să vizioneze conţinutul în propriul ritm.
Aceasta opţiune va fi disponibilă în curând pentru creatorii din România.

Descrieri mai lungi în Photo Mode

Comunitatea TikTok poate să adauge descrieri mai lungi, de până la 2200 de caractere, pentru fiecare postare realizată în Photo Mode. Prin spaţiul suplimentar, TikTok îşi propune să le ofere creatorilor încă o modalitate prin care se pot exprima şi pot crea conexiuni cu comunitatea TikTok, astfel încât să construiască poveşti în jurul conţinutului distribuit în noul format, Photo Mode.
Există o mulţime de formate prin care oamenii îşi pot exprima creativitatea pe platformă, iar TikTok îşi propune să construiască experienţe prin care aceştia să creeze conţinut în diverse forme – de la videouri, la LIVE-uri, imagini, text şi multe altele.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...