Tichetele în valoare de 500 de lei, pentru copii defavorizați au ajuns în 110 școli din Argeș. Anunțșâul a fost făcut de Radu Perianu, prefectul județului:
”Tichetele sociale electronice pentru elevi defavorizați au ajuns în 110 instituții de învățământ din județul Argeș.
Vor fi transmise către părinții copiilor care se încadrează să le primească.
Lucrurile nu se opresc aici.
Citește și:INS: Salariul mediu net a crescut în februarie cu 10% față de aceeași lună a anului precedent
Va fi o nouă emisie de astfel de tichete așa că potențialii beneficiari sunt rugați să anunțe școlile și să își facă dosarele.
Va fi transmisă o nouă situație în aproximativ două săptămâni.
Valoarea fiecărui tichet este de 500 de lei pe an școlar și banii pot fi folosiți până la sfârșitul acestui an.
Aceste tichete sociale sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate(POAD). Este implementat de Inspectoratul Școlar Argeș. Instutuția Prefectului județul Argeș a identificat destinatarii finali eligibili.”
0 Comentarii