Teza de licenţă scrisă de Titu Maiorescu şi teza de doctorat a Zoiei Ceauşescu au fost scoase la licitaţie

de | 25.01.2023 13:55 | Cultură, Actualitate, Home

Teza de licență scrisă de Titu Maiorescu și teza de doctorat a Zoiei Ceaușescu, cu semnătura și dedicația fiicei lui Nicolae Ceaușescu, sunt scoase la licitație joi, 2 februarie, alături de o impresionantă colecție de cărți rare, ediții princeps, cu semnătura olografă a unor scriitori celebri, dar și alte documente istorice, manuscrise de colecție, hărți vechi sau fotografii cu autograf ce surprind momente importante din istorie, potrivit HotNews.

Citește și: Piteşti. Mica unire, sărbătorită la statuia domnitorului Cuza

Viitorul profesor universitar și rector al Universității de la Iași, liderul de necontestat al Societății Literare „Junimea”, Titu Maiorescu scrie în 1861 teza de licență în drept, în limba franceză, pe care o susține la Universitatea din Paris. Tânărul Maiorescu începea, astfel, un lung drum care îl va duce către deplina lui consacrare științifică și academică într-o Românie europeană. Exemplarul unicat, scos la licitație are prețul de pornire de doar 300 de euro, face parte din ediția publicată obligatoriu conform prevederilor regulamentului universitar și cuprinde corecturile, adăugirile și comentariile olografe ale autorului. După 1861, Titu Maiorescu se reîntoarce în România cu trei titluri universitare (doctoratul la Berlin, licența în litere și filosofie la Sorbona, licența în drept la Paris).

Alături de piesa de colecție ce a aparținut lui Titu Maiorescu este scoasă la licitație și teza de doctorat „Extrapolări operatoriale” de Zoia Ceaușescu. Exemplarul original este semnat și dedicat olograf de fiica lui Nicolae Ceaușescu, având prețul de pornire de doar 200 de euro. După ce a obținut titlul de doctor în matematică, în 1980, la Universitatea din București, Zoia Ceaușescu publicat 22 de lucrări (înregistrate în baza de date a American Mathematical Society. Fapt interesant de menționat, Zoia Ceaușescu a fost o mare iubitoare şi colecţionară de cărţi rare şi preţioase, pe care le studia cu plăcere atunci când voia să îşi ocupe timpul.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *