Web Analytics
scris duminică, 18.01.2026

Tensiuni la granița României: drone rusești, mesaje RO-Alert și F-16 pregătite pentru supraveghere

Nordul județului Tulcea a fost pus în alertă în noaptea de duminică, după ce un nou atac cu drone a avut loc asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre, în apropierea frontierei românești. Autoritățile au transmis avertizări populației prin sistemul RO-Alert, pe fondul riscurilor generate de evoluția conflictului din zonă.

Tensiuni la granița României: drone rusești, mesaje RO-Alert și F-16 pregătite pentru supraveghere

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în jurul orei 01:15, radarele de supraveghere au detectat mai multe drone aparținând Federației Ruse care se deplasau în spațiul aerian al Ucrainei, la o distanță de aproximativ 10 kilometri de granița cu România. Țintele se îndreptau către porturile ucrainene de pe Dunăre, frecvent vizate în ultimele luni.

Ca măsură preventivă, două avioane de luptă F-16 din cadrul Bazei Aeriene 86 Fetești au fost puse în stare de pregătire pentru o eventuală misiune de supraveghere aeriană. Situația s-a calmat însă rapid, după ce dronele au dispărut de pe ecranele radar, iar ordinul de decolare a fost anulat la scurt timp. Aeronavele nu au mai părăsit solul.

Între timp, locuitorii din zona de nord a județului Tulcea au primit, la ora 01:21, un mesaj RO-Alert prin care erau informați despre pericolul potențial. Alerta a fost ridicată la ora 01:40, fără ca autoritățile să semnaleze incidente pe teritoriul României.

MApN a precizat că nu au existat încălcări ale spațiului aerian național în timpul acestui episod. Totodată, ministerul a reamintit că, de la declanșarea războiului de către Federația Rusă împotriva Ucrainei, au fost consemnate peste 70 de atacuri cu drone în imediata apropiere a graniței României, situații care au impus măsuri repetate de monitorizare și alertare a populației.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...