O rețea formată din mai mulți taximetriști din Capitală este cercetată de poliție pentru o serie de fraude informatice și furturi prin care ar fi reușit să golească conturile unor clienți. Poliția Capitalei a anunțat că, în urma unei acțiuni ample desfășurate pe 10 decembrie, au fost efectuate opt percheziții domiciliare și au fost puse în aplicare nouă mandate de aducere în București.

Conform anchetatorilor, șoferii identificați vizau pasageri neatenți în timpul curselor. Observând momentul în care aceștia își deblocau telefonul sau introduceau parole în aplicațiile bancare, taximetriștii memorau codurile, iar ulterior furau dispozitivele.
Telefoanele erau apoi predate altor membri ai grupului, care le accesau fără drept. Cu ajutorul datelor obținute, ar fi fost efectuate transferuri frauduloase și retrageri de numerar.
Investigația arată că suspecții utilizau conturi bancare deschise pe numele unei persoane fără adăpost, pe care ar fi folosit-o pentru a masca tranzacțiile și pentru a putea ridica banii de la bancomate din diferite zone ale orașului.
Din datele administrate până acum, două victime au pierdut sume consistente. Pe 27 septembrie, un bărbat a fost prejudiciat cu 47.500 de lei, iar pe 6 octombrie, o altă persoană a rămas fără 7.000 de lei. În ambele situații, banii au fost retrași după ce telefoanele au fost accesate și conturile bancare compromise.
Perchezițiile desfășurate pe 10 decembrie au dus la identificarea mai multor persoane implicate, care au fost duse la sediul Secției 27 Poliție pentru audieri. Una dintre persoanele suspectate în dosar se află încă în căutare.
Cazul este instrumentat de Secția 27 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care continuă investigațiile pentru furt calificat, acces ilegal la sisteme informatice și operațiuni financiare frauduloase.




0 Comentarii