Web Analytics

Târgul Agro Pitești, a treia ediție

de | 28.04.2018 13:25 | Actualitate

Agro Pitesti 2018 16

De joi, 26 aprilie, a început Târgul Regional Agro Pitești, unul dintre cele cinci târguri de acest fel din țara noastră. Astăzi, oficialități locale și naționale s-au prezentat la târg, dar, printre acestea, nu a fost și ministrul agriculturii Petre Daea, așa cum se stabilise inițial. S-au oferit diplome de excelență fermierilor din județul Argeș, iar cei prezenți s-au înscris la tombola cu premii multiple. Mâine, de la ora 13:00, vor fi desemnați câstigătorii acestei loterii. Printre premiile oferite de tombola târgului se numără vouchere, coșuri cu produse, o mașină de împrăștiat amendamente pentru fertilizare, dar si un porc viu oferit de Radic Star.

Printre standurile cu produse felurite și utilaje agricole, s-a aflat și standul cu porturi și costume populare al Atelierului de Țesut de la Rucăr, secție externă a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești. În cadrul standului au fost expuse: un covor țesut acum 70 de ani, sarică (manta țărănească) din lână țurcană, costume populare și un catalog cu tipuri de broderii și fotografii de familie care înfățișează portul, una dintre fotografii are o vechime de peste 100 de ani. „Este o modalitate de a perpetua tradiția. Nu e suficient să porți costume populare, trebuie să știi să le faci și să se transmită mai departe. (…) Noi suntem foarte bine încadrați în tematică, totul este făcut din lână. Cel puțin în zona Rucărului, oaia este importantă. Tot ce este expus aici, este realizat din lână”, a spus profesoara Ana Vorovenci, de la Atelierul de Țesut Rucăr.

Pe scenă au fost invitate oficialitățile: Dănuț Alexandru Potor, secretar de stat- Ministerul Agriculturii, Ionuț George Diaconeasa, consilierul ministrului Daea, Amelia Elena Rust, director general Industria Alimentară în Ministerul Agriculturii, dr. Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, primarul orașului Curtea de Argeș, Constantin Panțurescu, primarul comunei Bradu, Dănuț Stroe, Marius Stroescu, director agenția APIA, Alexandru Valentin Țachianu, secretar de stat-Ministerul Agriculturii, dar și primari din Argeș.

 

Consiliul Județean Argeș este promotor al consumului produselor fabricate în Argeș. În acest sens, președintele CJ Argeș, Dan Manu a oferit trofeul “Fabricat în Argeș” celor care s-au calificat și sunt pe primul loc în județ, drept rezultat al activității lor din agricultură. Astfel, au fost acordate diplome pentru următoarele secțiuni: pomicultură, viticultură, legumicultură, zootehnie, cooperativa agricolă și viticultură.

 

În cadrul târgului a fost promovată și campania “Alege oaia”, inițiată anul trecut de ministrul agriculturii Petre Daea, campanie ce vizează valorificarea produselor prelucrate din specia ovine, creșterea valorii de export prin produse prelucrate, nu prin animale vii, atragerea forței de muncă în sectorul de prelucrare specific, dar și păstrarea tradițiilor, mai ales în zonele montane. Campania se desfășoară la nivel național și a ajuns anul acesta și în Argeș, la a treia ediție a Târgului Agro Pitești. Cu această ocazie, fermieri ai Asociației Crescătorilor de Ovine „Corbii de Piatră” au fost prezenți. Aceștia și-au adus câteva oi țurcane pe care le-au admirat oficialitățile prezente.

 

Alexandru Valentin Țachianu, secretar de stat, Ministerul Agriculturii: “Suntem în fața dvs. pentru a vă sprijini, pentru că problemele se află de la firul ierbii, așa cum îi place să spună ministrului Daea. Suntem aici să întărim acest lucru și să vă asigurăm încă o dată de întreaga noastră susținere. Sperăm să dăm o direcție cât mai frumoasă agriculturii românești.”

 

George Caval, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, a oferit câteva diplome de excelență fermierilor județului Argeș.

“Momentul acesta s-a dublat ca importanță, datorită campaniei naționale <<Alege oaia>>”, a spus George Caval.

 

Dănuț Stroe, primarul comunei Bradu: “Evenimentul de astăzi a devenit tradiție pentru zona noastră. Pentru localitatea noastră este o onoare, atât din punct de vedere al organizării, fiind gazdă, cât și ca partener al evenimentului de astăzi. Doresc să avem cât mai multe târguri organizate în comuna noastră.”

 

Târgul Agro Pitești se închide mâine, 29 aprilie, când se vor organiza extragerile pentru premiile tombolei și se vor desemna câștigătorii.

IMG 20180428 WA0003

IMG 20180428 WA0007

IMG 20180428 WA0008

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii