Web Analytics
scris sâmbătă, 13.09.2025

Ţara în care 100.000 de oameni au trecut de vârsta de 100 de ani

Japonia e ţara centenarilor. Aproape 100.00 de oameni au trecut de vârsta de 100 de ani, un record istoric pentru ţară, pus pe seama unor factori aparent obişnuiţi, dar greu de urmat de oricine. Mai precis, japonezii au o dietă sănătoasă, sunt extrem de activi şi preţuiesc echilibrul.

Ţara în care 100.000 de oameni au trecut de vârsta de 100 de ani

Japonia are cea mai ridicată speranță de viață la nivel mondial, dar ţara se confruntă însă și cu una dintre cele mai rapide îmbătrâniri demografice, având o populație cu un stil de viață mai sănătos, dar cu o rată scăzută a natalității, scrie BBC.

Citește și: Biblioteca Judeţeană sare din scandal în scandal! Interviu incendiar cu candidatul la postul de manager pe care l-au umilit cu nota 1.37. Dan Pavel: „I-a deranjat auditul intern pe care l-am cerut”

Cea mai vârstnică persoană din Japonia este Shigeko Kagawa, o femeie de 114 ani din Yamatokoriyama, un oraș de lângă Nara. Cel mai vârstnic bărbat este Kiyotaka Mizuno, de 111 ani, din orașul de coastă Iwata.

Speranța mare de viață este atribuită în principal numărului mai mic de decese provocate de boli de inimă și de forme comune de cancer, precum cel de sân și de prostată. Japonia are și o rată scăzută a obezității, datorită unei alimentații cu puțină carne roșie și bogată în pește și legume.

În special femeile japoneze au o rată extrem de redusă a obezității, ceea ce explică de ce speranța lor de viață este mult mai mare decât a bărbaților. În timp ce în restul lumii consumul de zahăr și sare a crescut, în Japonia campaniile de sănătate publică au convins populația să reducă aportul de sare.

Un alt factor este stilul de viață activ: vârstnicii merg pe jos și folosesc transportul public mai mult decât cei din SUA și Europa. Radio Taiso, un program de exerciții de trei minute transmis la radio și TV încă din 1928, face parte din cultura japoneză și este practicat zilnic în comunități, consolidând sănătatea și coeziunea socială.

Citește și: Scandalul microbuzelor electrice şcolare cumpărate de Consiliul Judeţean la preţuri supraevaluate ia amploare: „N-ar trebui să coste mai mult de 100.000 de euro, cu totul!”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Mașină răsturnată pe A1

Accident rutier produs sâmbătă pe Autostrada A1, pe sensul spre București. Din primele informații,...

Ultimele articole

Mașină răsturnată pe A1

Accident rutier produs sâmbătă pe Autostrada A1, pe sensul spre București. Din primele informații,...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...