O tânără, în vârstă de 18 ani, aflată în stare medicală critică, a fost găsită în zona greu accesibilă a Vârfului Toaca din masivul Ceahlău de către un detașament de elicoptere al Forțelor Aeriene în cursul unei activități de zbor de instrucție cu specific de căutare-salvare (SAR) și evacuare medicală (MEDEVAC).
Echipajul militar a acționat prompt, acordând primul ajutor tinerei, care prezenta simptome severe de lipotimie (tegumente palide, transpirații abundente, respirație greoaie) și anemie fiind incapabilă să se deplaseze.
Citește și Argeș. Poliția, cu ochii pe transportatorii de mărfuri. Filtru la Mărăcineni
Pacienta, cetățean român, a fost imobilizată pe targă, coborâtă în siguranță de pe versant și transportată până la o cabană din apropiere, unde a fost predată echipei Salvamont, sosită în sprijin.
Intervenția, realizată în afara scenariului planificat de instrucție, a demonstrat profesionalismul și disponibilitatea militarilor români de a acționa eficient în sprijinul populației civile, chiar și în condiții dificile de teren.
0 Comentarii