Web Analytics

articol scris sâmbătă, 09 august 2025

Două fetițe au fost rănite de un geam căzut în vagonul în care se aflau

Doi copii au fost răniți în trenul Mangalia-Cluj Napoca în noaptea de vineri spre sâmbătă de un geam care a căzut peste ei în vagonul în care se aflau.

Trenul, a plecat din Mangalia vineri la ora 15,31 și a avut trei ramuri – de Satu Mare, de Cluj Napoca și de Târgu Mureș.

Citește și Video. Pompierii români, în ajutorul grecilor cuprinși de flăcări

Sâmbătă dimineața, când ramura de Cluj Napoca ajunsese la Blaj (cu 21 de minute întârziere față de ora stabilită– 3,16), două fetițe de 9 și respectiv 12 ani au fost lovite de un geam căzut de la vagonul în care se aflau. Șeful de tren a sunat la numărul unic de urgență 112, iar cele două fetițe au fost luate cu ambulanța și duse la spital împreună cu părinții.

Până la ora publicării acestei știri, responsabilii operatorului feroviar de stat nu au dat niciun comunicat prin care să anunțe acest incident cu doi copii răniți în tren, de o mare gravitate, informează clubferoviar.ro.

Foto descriptiv

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FC Argeș – Csikszereda, astăzi, de la ora 18.30, în etapa a treia din SuperLiga

FC Argeş se pregăteşte de jocul din cadrul etapei a treia din SuperLiga, programat vineri, 31 iulie, acasă, cu Csikszereda. […] Citește!

Luni începe sesiunea a doua a Bacalaureatului

Sesiunea iulie-august a Bacalaureatului începe luni, 3 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă care […] Citește!

Moștenitorii vor fi scutiți de taxa pe succesiune dacă termenul limită a expirat în perioada 14 iulie – 30 septembrie. Legea a trecut de Senat

Plenul Senatului a votat, luni, o propunere legislativă care suspendă plata impozitului pe proprietățile moștenite, dacă termenul de scutire expiră […] Citește!

Video. Argeșean arestat preventiv pentru tentativă de viol

Joi, 30 iulie, polițiștii de investigații criminale din Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar de tentativă la viol. Pe 29 […] Citește!

Mesaj pentru pompierii români de la Ursula von der Leyen: Din toată inima, doresc să le mulțumesc

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a transmis, miercuri, mulțumiri pompierilor români care participă la misiunea de combatere a incendiilor […] Citește!

Permisele auto se schimbă în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România

Uniunea Europeană a pus în aplicare noul cadru legislativ privind permisele de conducere, care aduce cea mai amplă reformă din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere, […] Citește!

Europenii vor ieși la pensie tot mai târziu: România se află printre țările cu cele mai mari creșteri estimate ale vârstei de pensionare

Europenii vor ieși la pensie tot mai târziu în următoarele decenii, pe fondul îmbătrânirii populației și al presiunii tot mai mari asupra sistemelor publice de pensii, […] Citește!

Sanitas: „Nu închidem greva, ci dăm o șansă politicului să se reseteze și să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării”

Consiliul Naţional al Sanitas a decis suspendarea grevei generale, după deblocarea posturilor din sănătate, precizând însă că protestul nu se […] Citește!

Video. Maseorul echipei Dinamo a murit în accidentul de la Câmpulung

Până în acest moment, un singur pacient implicat în accidentul de vineri dimineață cu victime multiple de la Câmpulung a […] Citește!

Anunț public privind decizia etapei de încadrare

SC GIREXIM UNIVERSAL SA, titular al proiectului „Sistem de colectare a apelor pluviale, inclusiv a celor impurificate cu levigat, aferente […] Citește!

Iustin_Moisescu

31 Iulie 1986: A încetat din viață Iustin Moisescu, al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de 31 Iulie 1986 a încetat din viață, la București, Iustin Moisescu, al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe […] Citește!

Primăria Pitești semnalează! Fraude online cu SMS-uri suspecte

Primăria Pitești semnalează existența unei campanii de phishing prin SMS, în cadrul căreia sunt transmise mesaje false ce utilizează în […] Citește!

Omul săptămânii

Constantin Menciu

Opinie

dan-andronic-editorial

„Șoricelul” Bolojan recunoaște că împarte cașcavalul cu „șobolanii” de la AUR

Din ediția tipărită

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete