Web Analytics
scris duminică, 10.03.2024

Tânăr şofer din Argeş, depistat pozitiv la testul antidrog

Sâmbătă, 9 martie, polițiștii din Mioveni au oprit în trafic un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Mioveni, suspectând că acesta ar putea fi sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv.

Tânăr şofer din Argeş, depistat pozitiv la testul antidrog

Citeşte şi: Sâmbătă noaptea, poliţiştii din Argeş au împânzit şoselele

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeş, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive.

Urmarea: cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge și de urină în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unei substanțe interzise.

Iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unei substanțe psihoactive, iar permisul de conducere i-a fost reținut.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *