Joi, 1 octombrie, polițiștii din cadrul Secției Rurale Stâlpeni au oprit în trafic un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Țițești, care transporta lemne cu o autoutilitară pe raza comunei de domiciliu.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în urma verificărilor a rezultat că în vehicului respectiv se afla un volum de 1,208 mc lemn din specia gorun, pentru care tânărul nu avea documente de transport și de proveniență a materialului lemnos.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat organelor silvice.
De asemenea, a fost confiscată și autoutilitara folosită la săvârșirea faptei.




























0 Comentarii