Polițiștii din Valea Mare Pravăț au oprit în trafic, la 24 septembrie, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Stoenești, care transporta lemne cu o autoutilitară pe raza comunei Bughea de Sus.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în urma verificărilor a rezultat că în mașina respectivă se aflau 3 metri cubi de lemn de foc (fag), dar conducătorul auto nu avea documente de transport al materialului lemnos.
Ca urmare a abaterii constatate, împricinatul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Aninoasa.
De asemenea, a fost confiscată și autoutilitara folosită la săvârșirea faptei.




























0 Comentarii