Web Analytics

Surpriză: Mariana Ionescu a câştigat procesul cu Agenţia pentru Protecţia Mediului

de | 29.06.2017 08:28 | Dezvăluiri

6 ionescu# Decizia Tribunalului Argeș nu este definitivă și va fi atacată cu recurs
Destituită în ianuarie 2016 de la conducerea Agenției pentru Protecția Mediului Argeș printr-o decizie a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Mariana Ionescu a contestat decizia în instanță. Și, după mai bine de un an de procese, Mariana Ionescu a câștigat procesul cu ANPM. Decizia nu este însă definitivă, astfel că Mariana Ionescu nu poate reveni deocamdată la șefia APM Argeș.

Iată pe scurt soluția Tribunalului Argeș, soluție dată pe 14 iunie și care poate fi atacată cu recurs: „Constată nulitatea absolută a Deciziei nr. 44/15.01.2016 emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Obligă pârâta la reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior eliberării din funcţia publică, precum şi la plata de despăgubiri, reprezentând salariul indexat, majorat şi recalculat precum şi alte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia de conducere din care a fost eliberată, începând cu data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”.
Mariana Ionescu fusese destituită din funcția de director al Agenției pentru Protecția Mediului Argeș ca urmare a unei cercetări disciplinare. În ceea ce privește motivele de fapt, acestea sunt numeroase și se referă la încălcarea a nu mai puțin de șase prevederi din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici. Unul dintre motivele pe care președintele ANPM l-a avut în destituirea Marianei Ionescu este că aceasta și-a folosit poziția oficială pe care o deținea pentru a influența anchetele interne ori externe ori pentru a determina luarea unei anumite măsuri.
Surse judiciare ne-au precizat că deși Tribunalul Argeș a obligat ANPM la reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior eliberării din funcţia publică, „această soluţie a primei instanţe nu este executorie şi nu produce niciun efect, deoarece hotărârea Tribunalului Argeş se poate ataca cu recurs, iar potrivit Legii contenciosului administrativ, numai o eventuală decizie definitivă a Curţii de Apel Piteşti favorabilă reclamantei Ionescu Mariana ar putea fi susceptibilă de pus în executare.
Numai că, nu există nicio certitudine în acest sens, în condiţiile în care, chiar Curtea de Apel Piteşti, prin Sentinţa nr. 190/17.10.2016, pronunţată în Dosarul nr. 655/46/2016 a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), formulată de fostul director executiv al APM Argeş, Ionescu Mariana, deoarece ANI, conform Comunicatului din 9 mai 2016, „a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de către fosta directoare”.
De altfel, spun sursele judiciare contactate de către Jurnalul de Argeș, „această din urmă situaţie ar atrage, din nou, destituirea sa din funcţia publică de director executiv, în cazul în care Mariana Ionescu, prin ipoteză, ar fi reintegrată, cu atât mai mult cu cât recursurile cu privire la actele ANI sunt invariabil respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acolo unde dosarul acesteia urmează să fie dezlegat definitiv”.

Mariana Ionescu mai are un proces cu ANI

Legat de celălalt proces pe care îl are pe rol cu ANI, trebuie spus că în mai 2016, Mariana Ionescu a fost găsită de ANI în conflict de interese întrucât, în perioada exercitării funcţiei de director executiv al APM Argeş, aceasta a semnat mai multe documente în beneficiul soţului şi al părinţilor săi. Fosta directoare a contestat decizia ANI și a pierdut recent în primă instanță la Curtea de Apel București.
Decizia nu este definitivă și a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Reamintim că în mai 2016 Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de către Mariana Ionescu, întrucât, în perioada exercitării funcţiei de director executiv al APM Argeş, aceasta a semnat mai multe documente în beneficiul soţului şi al părinţilor săi. Este vorba de aceleaşi documente despre care Jurnalul de Argeş a scris în repetate rânduri, respectiv acordurile de defrişare în Pădurea Trivale emise de APM Argeş pe 22 august 2007 părinţilor directoarei Ionescu – Gherghina şi Marin Ene – şi autorizaţiile de mediu emise unor societăţi comerciale pe baza unor rapoarte de încercare întocmite de firma al cărei administrator este soţul fostei şefe de la Mediu, SC Laborator Analize Generale de Mediu Muntenia SRL.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii