Web Analytics

articol scris joi, 16 decembrie 2021

SuperMioveni a curentat Dinamo! Elevii lui Pelici au revenit de la 0-1 în minutele de prelungiri

La Mioveni, Dumnezeul fotbalului a ținut în această seară cu cei săraci, dar care n-au abandonat lupta până în ultima clipă.  CS Mioveni a revenit de la 0-1 și a învins cu 2-1, atât pe Dinamo, cât și  pe arbitri.

Citește și: Robert Glință s-a calificat în finala Campionatului Mondial de înot la 100 m spate

Iar minunea, că tot suntem în presăptămâna Crăciunului, a venit în minutele de prelungiri: 90+3 și 90+6. Mai întâi a marcat Mousa Sanoh din penalty, după ce portarul Iliev l-a lovit imprudent, în săritură, pe Rusu și gazdele păreau mulțumite că smulg măcar un punct, nu pierd trei.

Însă lovitura a venit la ultima fază a meciului când, pe o respingere, Bogdan Rusu a prins un voleu din cădere cu stângul și l-a executat pe portarul Iliev.

Trebuie spus că Mioveni a dominat total prima repriză fiind aproape de a deschide scorul în patru situații, prin Oancea, Scarlatache, Blănaru și Garutti. Cel puțin ratarea din minutul 44 a lui Blănaru a fost rarisimă: a scăpat singur în careul dinamovist și a luftat de cascadorii râsului când s-a trezit în față cu portarul Iliev.  

Și cum ocaziile se răzbună, Dinamo a obținut un penalty în minutul 62, la singura ocazie mai coerentă din repriza a doua. Pe un contraatac alb roșu, Balaur a intrat imprudent prin alunecare la Deian Sorescu și... fault în careu.

Tot Sorescu a executat penalty-ul și a marcat norocos pe sub Ducan, care ghicise colțul. Au urmat 34 de minute în care CS Mioveni a alergat după egalare, impulsionată și de intrarea lui Mousa Sanoh, alintat Nicu de localnici.

Citește și: Cu FC Argeș la psihiatru! Bine că am luat un punct și n-am pierdut trei cu Sepsi

Iar egalarea a venit în minutele de prelungiri, aducându-i de la agonie la extaz pe Alexandru Pelici și pe elevii săi.

Bravo, CS Mioveni! FC Argeș poate lua lecții de determinare de la tine.                                        

Gabriel Grigore                                         Foto: GSP 

Distribuie!

0 Comentarii

Un bărbat de 45 de ani a murit după ce a aflat că fiica sa a fost implicată într-un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Galați a murit după ce a suferit un infarct în timp […] Citește!

Românii vor avea acces online la dosarul medical și își vor putea face programări prin noua platformă CNAS

Începând din această toamnă, românii vor putea accesa online dosarul medical și își vor face programări la consultații direct prin […] Citește!

Sistemele ANCPI, paralizate de un atac cibernetic. Mii de tranzacții imobiliare, afectate

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic care a blocat sistemele informatice ale […] Citește!

Alertă în Argeș! Hidrologii au emis Cod galben de inundații. Râurile pot ieși din matcă după ploile anunțate

Viituri și creșteri rapide ale debitelor sunt așteptate în următoarele 24 de ore, după ce Institutul Național de Hidrologie și […] Citește!

Atac cibernetic fără precedent la ANCPI: sistemele de cadastru au căzut, iar aplicația e-Terra rămâne indisponibilă

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) se confruntă cu una dintre cele mai grave probleme informatice din istoria […] Citește!

Eurostat: Aproape jumătate dintre tinerii români nu au competențe digitale de bază

România continuă să rămână în coada clasamentului european în ceea ce privește pregătirea digitală a tinerilor. Cele mai recente date […] Citește!

De şapte ori Făgăraş Fest! Mai aproape de natură, de oameni şi de viaţă

Făgăraș Fest și-a consumat cea de-a șaptea ediție, tot la poale de munte, tot în Sibiu, pe Valea Moașei, în […] Citește!

Pitești: Abandonarea deșeurilor provenite din construcții și demolări se sancționează

Cum scăpăm de acest tip de deșeuri? În urma unei solicitări, Salubritate 2000 S.A. colectează și transportă deșeurile provenite din […] Citește!

Argeș: 518 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 86.000 de lei

Acțiuni desfășurate de polițiștii din Argeș pentru asigurarea ordinii publice! În ultimele 24 de ore, polițiștii din Argeș au continuat […] Citește!

Academicianul Ioan-Aurel Pop, mesaj ferm în emisiunea lui Florentin Țuca: „Cenzura și delictul de opinie nu au loc într-o democrație”

Academicianul Ioan-Aurel Pop, istoric, profesor universitar și fost președinte al Academiei Române, a fost invitat într-o ediție specială a emisiunii […] Citește!

Dr. Tiberiu Irimia: „Vreau să știe toată lumea cine este Piteștiul și de unde pleacă”

Și dr. Tiberiu Irimia, președintele Comisiei de urbanism din Consiliul Local Pitești, a anunțat miercuri, 15 iulie, pe pagina sa […] Citește!

George-Simion-presedinte

AUR anunță că nu va vota noua lege a salarizării publice fără consultări

Reprezentanții AUR s-au întâlnit miercuri cu principalele sindicate pentru a discuta despre noua lege a salarizării. În urma întâlnirii, Alianța […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!