Web Analytics

Subprefectul Gabriel Stoian: „M-au mazilit pentru că nu am cedat presiunilor!”

de | 25.04.2018 08:34 | Actualitate

gabriel stoianSubprefectul Gabriel Stoian crede că a fost schimbat pentru că făcea o anchetă în cazul deşeurilor de la Ştefăneşti şi al vânzării dubioase a unei noi părţi din patrimoniul Brătienilor de la Florica.

În şedinţa de Guvern de ieri s-a decis înlocuirea din funcție a subprefectului județului Argeș, Gabriel Stoian. În locul său a fost numit Adrian Bughiu, directorul adjunct de la Direcția pentru Tineret și Sport. Schimbarea se pare că l-a luat prin surprindere pe subprefectul Stoian, pentru că acest punct nu era pe ordinea de zi de ieri a Legislativului iar şefii de la partidul pe care îl reprezenta cânda fost pus în funcţie, respectiv ALDE, i-au spus că nu ştiau nimic. Acesta îşi face bagajele şi se va întoarce pe funcția de director adjunct la Casa Județeană de Pensii, după ce schimbarea va fi publicată în Monitorul Oficial. „Sincer să fiu aş vrea să aflu şi eu motivul schimbării mele. Nu ştiu nimic, dar m-a deranjat procedura. Acum sunt la Prefectură, aştept ordinul şi îmi fac bagajele”, ne-a spus acesta. Întrebat despre motivele înlocuirii sale din funcţie, Gabriel Stoian ne-a declarat: „Mi s-au cerut lucruri cu care eu nu am fost de acord niciodată. Au fost intervenţii, presiuni , sugestii şi nu au avut rezultate asupra mea şi atunci s-au gândit că cea mai bună soluţie este să mă schimbe. Am deranjat mai multepersoane, atât în problema deşeurilor de la Ştefăneşti în a cărei rezolvare se pare că m-am implicat prea tare. Am descoperit că sunt cantităţi foarte mari aduse în acea zonă din alte judeţe, am cerut la Agenţia pentru Protecţia Mediului o situaţie exactă a deşeurilor atât periculoase cât şi nepericuloase şi mi-am permis să pun întrebări despre cum se emit acele autorizaţii de mediu şi ce fac autorităţile dela Mediu în cei 10 ani de valabilitate a autorizaţiilor. Urmăresc cu adevărat ce se întâmplă acolo, sau, nu? Aveam, de asemenea, pe masă, dosarul privitor la neexercitarea dreptului de preemţiune asupra uzinei deapă şi observatorului astronomic de pe domeniul Brătienilor de la Ştefăneşti. Aveam în derulare o anchetă, pentru că sunt mai multe semne deîntrebare acolo despre cum s-a făcut calculul preţului de vânzare a imobilelor şi terenului dar şi cum a ajuns statul să nu îşi exprime dreptul de preemţiune în acel caz. În fine, am deranjat, dar aşa ştiu eu să îmi fac treaba şi după cum se vede, m-a costat. Eu nu sunt de convertit, dacă sunt reguli iar la semafor este roşu, treci, dar treci pe răspunderea ta!”

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii