Pe cine mai arestează? Pe cine mai eliberează? Cui îi mai vine rândul?
Spectacolul nostru cotidian. Din toamnă până în primăvară. Și mai dinainte. Și mai după. Ziua. Noaptea. Dimineața. Seara. Dacă ninge. Dacă plouă. Pe soare. Pe furtună. Ca pe vremea cu duba neagră. De pe stradă. De acasă. De la birou. Primari. Președinți. Lideri. Parlamentari. Miniștri. Chiar foști premieri. Fostul președinte al țării dansează pe muchie de cuțit…
Arest. Preventiv. Definitiv. Sentințe. Condamnări. Suspendări. Cine a mai fost arestat? Cine încarcerat? Cine a scăpat? Cine a ciripit? Cine a denunțat? Cum a fost înfundat?
De cum crăpăm ochii, dăm fuga la televizor. Ne culcăm după ultimele știri. Cu Elena Udrea sub pleoape. Cu noi sub poalele ei. Cu Cocoș pe gard. Cu Ghiță în ceață. Cu Bica în brațe. Cu Hrebenciuc, de care am cam uitat. Cu Mazăre pe prag. Cu Becali și Bercea Mondialu care tot mai apar în decor.
Bâlci de mahala. Circ sub cort. Iarmaroc. Pune stăpânire pe noi. Nimic mai interesant. Mai frapant. Nimic mai senzațional. Uităm cum ne trece timpul. Uităm de noi. Uităm de boli, de medicamente, de frig, de bătrânețe, de sărăcie, de supraviețuire. Și privim totul ca într-o oglindă răsturnată. Ne îngrijorează. Ne întristează. Ne dă fiori. Ne distrează. Ne amuză. Ne vâră în stări extreme. Parcă am fi dat în mintea copiilor…
Da, îmi aduc aminte. Noi, băieții, care ne ștergeam nasul pe mânecă, rezemam gardul și așteptam, cu sufletul la gură, să se rostogolească pe pârtia alunecoasă de pe uliță bătrânii pe o rână, babele pe brânci, fetele cu picioarele în sus… Ne înghețau picioarele în zăpadă, ne clănțăneau dinții în gură, ne chiorăiau mațele în burtă, dar nu renunțam la panoramă. Cu nerăbdare, cu prefăcută viclenie, așteptam alte victime.
Dar se întâmpla câteodată să cadă și cineva de-al nostru. Un unchi. O mătușă. O vecină. Poate chiar bunica, poate sora. Și de abia atunci ne dăm seama că năpasta poate să dea năvală și în casa noastră.
Cetățeni imaturi ai neterminatei tranziții… Am ajuns să ne bucurăm când avem convingerea unor presupuneri că se fură fără milă în țara asta. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât paguba e mai adâncă. Știai că se jefuiesc pădurile, dar nu aveai dovada. Bănuiai că umblă șpaga, mita, corupția și aflii acum că ai avut dreptate. Suspectai pe cutare și pe cutare și acum ai satisfacția că nu te-ai înșelat…
Și ne oprim cu gândul aici. Și nu observăm și nu vedem sau nu vrem să știm că trăim, de fapt, într-o lume pe dos. Că ne rostogolim cu toții pe tobogan. Că ne aflăm într-un sistem care face din noi toți infractori. Țara în care, la data asta, nu poți să obții nimic dacă nu dai pe lânga obligațiile oficiale. Încercați să începeți o afacere. Zeci și zeci de avize, de autorizații, de aprobări. Toate anticipate cu cereri ”ștampilate”, personal, cu cifre în alfabetul euro. Doctorul nu-ți cere, dar trebuie să te simți. Are și el nevoie de o mașină, de o locuință ca lumea, copii la școală, la facultate, poate chiar în străinătate. Asemenea funcționarul de la ghișeu, postașul care îți aduce pensia, vânzătorul din magazin, că și el poate să-ți întoarcă spatele…
Dar ce să zici de asemenea mărunțișuri? Ia încearcă să-ți iei un avocat. Să faci un cadastru. Să obții un teren care ți-a fost retrocedat, dar îți este reținut împotriva legii.
Mituitori. Corupători. Bagi mâna în buzunar și dai. Și dacă ți se oferă, primești! Toți suntem pătați. Măcar cu o picătură de ceară din lumânarea aprinsă în biserică. Noi, plevușca. Rechinii cei mari, din cap până în coadă, cu păcură și smoală…
Candidații la senat și deputăție care trebuie să-și plătească locurile pe listele partidelor. Europarlamentari. Miniștri care își cumpără portofoliile. Demnitarii care își fac loc cu bani. Chiar profesori universitari. Au fost găsiți cu cioara vopsită chiar juriști, să zicem, la un concurs de posturi de procurori.
După care urmează actul al doilea. Când cei care au vârât bani în aceste afaceri caută să-i recupereze înzecit și însutit.
În zadar sunt vânați, încătușați, aruncați după gratii. Nimeni nu se sperie. Nimeni nu renunță. Mai mulți culpabili și arestabili decât cei judecați și condamnați. Până și în universități, la cei pregătiți pentru deceniile următoare. Se vând și se cumpără examene, diplome și concursuri pentru medici și juriști. Examene de chirurgie, de anestezie. Unde incompetența viitorului practician poate să pună în pericol viața și libertatea omului. Brațele caracatiței, numită insuficient corupție, pătrund peste tot. Dihania nu are nimic sfânt. Trece în bătaie de joc peste orice opreliște, împroșcând oamenii cu noroi, făcându-i sclavii banilor.
Cu rădăcini stufoase, bine înfipte în toate straturile și structurile societății, contaminează oamenii fără alegere.
Singura soluție definitivă, lichidarea sistemului!
Dar cum?
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii