Purtarea a două măști în același timp, puse una peste alta, reduce riscul infectării cu coronavirus, arată un nou studiu realizat de mai mulți specialiști ai Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC). Cercetătorii au stabilit și că o mască foarte bine fixată pe față reduce expunerea la posibilele particule infecțioase din aer cu până la 95%.
Cu cât sunt mai fixe măștile pe fața fiecărei persoane, cu atât protecția este mai mare, susțin cercetătorii americani din cadrul CDC. Aceștia au realizat studiul folosind manechine echipate cu diferite tipuri de măști, situate la o distanță de șase metri unul de celălalt. Au analizat, astfel, câte dintre particulele care ies de la unul ajung la celălalt și sunt inhalate.
Purtarea unei singure măști, chirurgicală sau din pânză, a blocat 40% dintre particule. Lucrurile au stat diferit atunci când la unul dintre manechine, peste prima mască, a mai fost adăugată încă una din pânză, arată studiul. Aproximativ 80% dintre particule au fost blocate și nu au ajuns să fie inhalate.
CITEȘTE ȘI: Argeșencele pot face gratuit testul Babeș Papanicolau și HPV
Cercetătorii au mers și mai departe cu experimentul și au adăugat și celuilalt manechin o a doua mască din pânză. Mai mult de 95% dintre particule au fost blocate, a precizat medicul John Brooks, unul dintre membrii Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.
Cercetătorii au folosit o singură marcă de mască chirurgicală și un singur fel de mască de pânză și nu fac precizări cu privire la utilizarea altor tipuri de produse, respectiv eficiența lor.
Experții de la CDC precizează la finalul studiului că măștile din pânză cresc eficiența celei chirurgicale, dacă este purtată peste, pentru că o strânge mai bine și o fixează pe față astfel încât golurile să fie eliminate, iar particulele din aer să nu poată pătrunde, mai scrie sursa citată.
0 Comentarii