Web Analytics
scris joi, 18.07.2024

Studenții de la ”fără taxă” vor trebui să achite cheltuielile de școlarizare dacă se mută la altă facultate

Studenții de la ”fără taxă” care vor să se transfere la o altă facultate vor trebui să achite contravaloarea serviciilor de școlarizare de care au beneficiat gratuit până la momentul transferului, potrivit unui ordin recent al Ministerului Educației (ME), ce conține o metodologie în acest sens.

Studenții de la ”fără taxă” vor trebui să achite cheltuielile de școlarizare dacă se mută la altă facultate

Ordinul ME nr. 5.496/2024, aplicabil din 16 iulie, conține metodologia privind restituirea contravalorii serviciilor de școlarizare cu finanțare de la bugetul de stat studenților care se transferă la un alt program de studii universitare în același ciclu.

Citește și: E un început în toate, domnule Chiriloiu! Jandarmeria a amendat Direcţia Silvică Argeş că urşii se plimbă în voie pe Transfăgăraşan

Metodologia apărută în această săptămână stabilește operațiunile și responsabilitățile instituțiilor de învățământ superior, studenților și ME în acest proces. Contravaloarea ce trebuie restituită reprezintă suma granturilor de studii pentru anii de școlarizare, compusă din alocația pentru finanțare de bază, bursă, transport și cazare/ masă.

Conform documentului, studenții care vor să se transfere la un alt program de studii trebuie să depună o solicitare la universitatea unde au studiat, iar instituția va calcula suma de restituit, indexată cu inflația. După restituire, instituția va elibera un document doveditor. 

Pentru a se putea înscrie la un nou program de studii gratuit, studentul trebuie să prezinte dovada restituirii costurilor aferente perioadei anterioare de studiu.

Contravaloarea serviciilor de școlarizare cu finanțare de la bugetul de stat ce va trebui restituită reprezintă suma granturilor de studii pentru anii de școlarizare la ciclul universitar urmat. Un grant de studiu anual, ce constituie această contravaloare pentru un student, este compus din:

  • alocația pentru finanțarea de bază, calculată pe baza costului mediu per student, domeniu, ciclu și limbă de predare, aplicându-se coeficienți specifici;
  • bursa de la buget primită de student, dacă este cazul;
  • fondurile pentru facilitățile de transport local decontate studentului, dacă este cazul;
  • alocația pentru cămine-cantine de care a beneficiat studentul, dacă este cazul.

În primăvară, un proiect de lege referitor la transferurile studenților de la un program de studiu la altul a fost înscris spre dezbatere la Camera Deputaților. Propunerea vizează introducerea posibilității ca studenții să se transfere la un alt program de studii universitare, în cadrul aceluiași ciclu de studii, cu finanțare de la bugetul de stat, fără a suporta costuri suplimentare.

Această facilitate ar fi aplicabilă în cazul în care studenții renunță la programul inițial în primul an universitar și sunt admiși pe un loc bugetat la un alt program de studii. Prin urmare, studenții ar putea schimba facultatea/specializarea în același ciclu de învățământ superior, beneficiind în continuare de finanțare de la buget, dacă îndeplinesc condițiile de admitere la noul program.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită