Web Analytics

Strategia națională de dezvoltare durabilă – cadrul de acțiune locală

de | 21.07.2020 22:13 | Actualitate, Economie

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat marți, 21 iulie 2020, Conferința „Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030), Cadrul de planificare strategică pentru Strategia de Dezvoltare Locală a Administrației Publice”. Sub motto-ul „Planificăm global, acționăm local!”, organizatorii și-au propus să creeze un spațiu de discuțiii care să reunească o gamă diversă de actori instituționali de la nivel central și local, pentru a accelera dezvoltarea României pe baza celor 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă (ODD).

Evenimentul vine în întâmpinarea noului exercițiu financiar 2021-2027,  a cărui structură va încuraja investițiile sustenabile.

„Astăzi, când liderii europeni au ajuns la un acord pentru relansarea economică, am reușit să aducem la aceeași masă actori cheie de la toate nivelurile de decizie. România va primi 80 de miliarde de euro pentru a-și reclădi economia. Aceste fonduri ar trebui folosite pentru a schimba paradigma de dezvoltare într-una durabilă, care să pună accentul pe bunăstarea cetățenilor. Este esențial să folosim banii europeni în mod eficient, ceea ce însemnă că avem nevoie de o abordare coerentă și unitară,  a declarat consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă

În acest context, consilierul de stat László Borbély a anunțat că Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă va lansa, în noiembrie, un ghid pentru elaborarea Strategiilor de dezvoltare locală 2021-2027, în acord cu Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

În ceea ce privește Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, Ionel Dancă, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, a precizat că tot planul național de investiții și relansare economică are la bază tranziția economiei românești către un model de dezvoltare durabilă.

 ”Spre exemplu, avem planificate investiții de aproximativ 16 milioane de euro în noi capacități de producție a energiei din surse de energie verde. Obiectivele pentru dezvoltare durabilă pot să aducă beneficii pentru companii și pentru România, întrucât creșterea competitivității companiilor românești, dezvoltarea infrastructurii, utilizarea surselor de energie curată, reprezintă bazele unui model de dezvoltare economică care poate să ducă la creșterea calității vieții pentru toți românii”, a declarat Ionel Dancă.

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă sprijină fundamentarea și elaborarea strategiilor de dezvoltare locală prin:

  • promovarea și informarea la nivelul administrației publice locale a Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030;
  • promovarea obiectivelor de dezvoltare durabilă;
  • fundamentarea cadrului de lucru al Planului de acțiune pentru implementarea SNDDR 2030, la nivel local, prin armonizarea obiectivelor de dezvoltare locală cu cele de dezvoltare durabilă la nivel național și adaptarea contextului local la ODD-uri;
  • realizarea unui ghid pentru autoritățile publice locale pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală 2021-2027 în acord cu SNDDR 2030.

Organizat în sistem de videoconferință, evenimentul s-a bucurat un grad ridicat de interes, fiind urmărit în mediul online de zeci de mii de persoane. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat:

  • Ionel Dancă, șef al Cancelariei Prim-Ministrului;
  • Ion ȘTEFAN, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației
  • Nechita-Adrian OROS, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
  • László BORBÉLY, consilier de stat și coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă;
  • Adrian Marius Mariciuc, secretar de stat Ministerul Fondurile Europene
  • președinții structurilor asociative din administrația publică locală
  • reprezentanți ai administrației publice locale.

În ceea ce privește grupurile țintă,  au participat reprezenați din Consilii Județene (CJ), Grupuri de Acțiune Locală și Urbană (GAL și FLAG), Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), Agenții pentru Dezvoltare Regională (ADR).

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole