Web Analytics
scris luni, 05.02.2024

Stelică Crăciun, condamnat la doi ani de închisoare în procesul cu primarul Ion Georgescu!

Controversatul om de afaceri Stelian Crăciun a fost condamnat luni, 5 februarie, printr-o decizie a Judecătoriei Pitești, la doi ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de violare a sediului profesional în varianta agravată.

Stelică Crăciun, condamnat la doi ani de închisoare în procesul cu primarul Ion Georgescu!

Citește și: „Stelică Crăciun a venit hotărât după primarul Georgescu să-l incite şi filmeze”

Vă reamintim, pe scurt, că pe 11 februarie 2022, în jurul orei 21.10, Stelian Crăciun a pătruns fără drept în sediul Primăriei Mioveni, deplasându-se în biroul primarului Ion Georgescu, care se afla la serviciu, iar ulterior, la solicitarea expresă a persoanelor îndreptățite, respectiv a primarului și a polițistului local aflat de pază, a refuzat inițial să părăsească incinta instituției.

Inculpatul mai este obligat, prin sentință, la plata către partea civilă Georgescu Ion a sumei de un leu.

Primarul din Mioveni, cel a cărui imagine de persoană publică a avut de suferit în urma acelui scandal, ne declara în luna mai a anului trecut, la finalul unui termen de judecată din acest proces: ”Păi, cum să-l provoc eu (pe Stelian Crăciun – n.red.) dacă el a venit la mine în birou?! Repet: n-am avut și nici nu vreau să am de-a face cu el! Problema e ca justiția să-și facă treaba! Cineva trebuie să-i dea o lecție acestui «cel mai mare om de afaceri», din câte am înțeles că-i zic unii!”.

Citește și: Prins la Călinești când transporta lemne fără acte

Inculpatul este obligat și la plata sumei de 1.850 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare stabilite pentru faza de urmărire penală.

Sentința este cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *