Momentul Unirii din 1918 a schimbat complet peisajul politico-administrativ românesc. Unificarea administrativă a fost completată, în 1923, de o nouă Constituţie şi de adoptarea unor noi simboluri naţionale. Pavilionul regal şi militar trebuiau să reprezinte un stat modern, întregit.
CITEȘTE ȘI: În decembrie, românii pot cumpăra trei titluri de stat Tezaur la cele mai mari dobânzi din anul 2021
Împlinirea Marii Uniri în 1918 a fost sărbătorită, simbolic, în octombrie 1922, prin Încoronarea de la Alba Iulia a cuplului princiar, Ferdinand I şi Maria. În mijlocul steagului, pe culoarea galbenă, se află stema regală, care cuprinde simbolurile tuturor provinciilor româneşti care intraseră sub sceptrul lui Ferdinand. Pe fond albastru, în prima casetă, se regăsește stema Țării Românești, o acvilă cruciată, având soarele şi semiluna de-o parte şi de alta.
În a doua casetă, pe fundal roșu, se află stema Moldovei, un cap negru de bour, având o stea între coarne şi fiind flancat de un trandafir heraldic şi o semilună. În cea de-a treia casetă, pe fundal roșu ,au fost contopite stema Olteniei şi cea a Banatului.
CITEȘTE ȘI: PITEȘTI: Se aprinde iluminatul festiv de Sărbători! Află când
Ultima casetă a fost rezervată Transilvaniei. Stema Transilvaniei este alcătuită dintr-un scut tăiat de un brâu roșu îngust. În cartierul superior, pe fond albastru, se află o acvilă ieșind, neagră, cu capul spre dreapta, cu cioc de aur și limbă roșie, însoțită de un soare de aur și o semilună.Exponatul poate fi văzut de luni până duminică, între orele 9.00-19.00, la sediul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor.
0 Comentarii