Web Analytics

Stareţul de la mănăstirea Cetăţuia se războieşte în instanţă cu romii

de | 21.09.2017 12:32 | Actualitate

7 romi cetatuiaProblema comunităţii de romi care se dezvoltă rapid în zona sitului arheologic Cetăţuia, acolo unde se află şi Mănăstirea, se acutizează. De aproape un an, stareţul Modest Ghinea a început o campanie de împiedicare a ilegalităţilor, solicitând în instanţă fie stoparea lucrărilor demarate de romi, fie demolarea construcţiilor edificate fără acte. Iar deciziile Judecătoriei Câmpulung sunt, în dese cazuri, favorabile părintelui de la Mânăstirea „Cetăţuia Negru Vodă”.

În urmă cu peste cinci ani, Mănăstirea a câştigat un proces de revendicare împotriva a 19 romi care s-au culcuşit fără drept pe proprietatea mănăstirească. Numai că lucrurile nu s-au rezolvat, punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti fiind amânată ani buni. În 2016 s-a obţinut şi acordul pentru executarea silită a cotropitorilor, iar de atunci stareţul mânăstirii a reluat în instanţă lupta pentru pământ.
La Judecătoria Câmpulung sunt înregistrate sau au fost finalizate deja în jur de zece solicitări de sistare a lucrărilor sau de demolare a construcţiilor romilor. Până acum, părintele Modest Ghinea a avut câştig de cauză, însă susţine că problemele sunt mult mai mari. Potrivit stareţului, situaţia a fost complicată şi se menţine în acest fel şi din cauza autorităţilor locale din comunele Cetăţeni şi Stoeneşti. Iar acest lucru este susţinut şi de liderul romilor din Cetăţeni, Bombonel Tinca. Acesta spune că nici acum nu este clarificată situaţia apartenenţei comunităţii de romi de la Cetăţuia, deşi împărţirea administrativ-teritorială a fost realizată încă din anul 1968.

Terenul este la Stoeneşti, oamenii sunt la Cetăţeni

Din punct de vedere administrativ, comunitatea de pe Valea Cetăţii ţine de comuna Cetăţeni. Din punct de vedere teritorial, zona este a comunei Stoeneşti. Şi atunci sunt explicabile confuzia şi ilegalităţile de acolo. Bombonel Tinca susţine că s-a tot încercat o rezolvare a problemei, însă fără rezultat. Ar fi nevoie, spune el, de intervenţia unei comisii prefecturale care să constate unde este graniţa. O graniţă stabilită – repet! – prin Legea nr. 2 din 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României. Potrivit actului de acum aproape o jumătate de secol, Valea Cetăţuia face parte din comuna Cetăţeni.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii