În ședința Consiliului Local din această săptamână, de joi, 25 august, se va aproba parteneriatul între UAT Pitești, Spitalul Județean de Urgență și Consiliul Județean Argeș, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile pentru construirea Spitalului Pitești!
În cadrul noii construcții ce va fi situată pe Strada Depozitelor vor fi mutate Secția de Boli Infecțioase, Secția de Psihiatrie și Centrul de Sănătate Mintală care, la acest moment, își desfășoară activitatea în clădiri ce nu mai corespund standardelor din sistemul sanitar.
„Eu sunt optimist în ceea ce privește realizarea acestei investiții extrem de importantă pentru comunitatea piteșteană și nu numai și sper ca în toamnă să semnăm contractul de finanțare. Și țin să le mulțumesc pe această cale primarului Cristian Gentea care a cuplat din prima secundă la acest proiect, precum și președintelui Ion Mînzînă, care și-a dat girul ca instituția Consiliului Județean să fie partener în acest proiect”, ne-a declarat viceprimaul Gelu Tofan.
M.S.
Citește și Ministrul Simona Bucura-Oprescu și omologul din Turcia, vizită la două fabrici din Argeș
0 Comentarii