Mergând pe trotuar vizavi de sediul CAS Argeș și al Centrului de Diagnostic și Tratament Pitești spre stația de „maxi-taxi”, lângă gardul de delimitare al clădirii de spațiul public, se observă zeci de pahare de cafea aruncate laolaltă, pachete de țigări… goale, chiar și sticle de băutură. Imaginea este una dezolantă ținând cont că se află în interiorul unei instituții în care sunt oferite cetățenilor servicii medicale. Spațiul verde dintre gard și clădire s-a transformat într-unul de depozitare „temporară” a gunoaielor. Nu arătăm cu degetul spre angajații sau pacienții instituției. Nu spunem nici că reprezentanții Consiliului Județean, clădirea fiind în patrimoniul acestora, au aruncat aceste gunoaie. Dar solicităm luarea de măsuri urgente, și asta pentru că până la urmă imaginea unei instituții nu este dată doar de personalul ei, ci și de modul în care este întreținută și îngrijită. Pe acest subiect am stat de vorbă și cu Alin Stoicea, director executiv la Direcția Tehnică și de Dezvoltare de la CJ Argeș, care ne-a precizat că nu a fost informat și nici sesizat despre această situație. Acesta ne-a asigurat că în cel mai scurt timp vor fi luate măsuri, în sensul dispariției reziduurilor din zonă. Am cerut și luarea de măsuri privind grupul de taximetriști care stau exact în zona cu pricina, mai ales că cel mai probabil, pentru ei, după o discuție la o cafea și o țigare, spațiul verde dintre gard și instituție a devenit un loc de depozitare a gunoaielor. Dar reprezentantul CJ Argeș ne-a precizat că totul este doar o diferență de „mentalitate” și că odată curățată zona acolo, în cel mai scurt timp vor apărea din nou deșeuri. Dar poate că apariția unui recipient de depozitare a gunoaielor și în acea zonă ar rezolva problema, nu credeți?
Alex Vlaicu
Mascați și cu mănuși, șase argeșeni au furat metale neferoase dintr-o fabrică
În noaptea de 22 spre 23 ianuarie 2025, mai multe persoane au pătruns prin efracție și escaladare...
0 Comentarii