Decizia de a permite Israelului să participe la Eurovision 2026 provoacă primele rupturi majore în competiție: Spania și Olanda au anunțat oficial că nu vor fi prezente la ediția de anul viitor, relatează BBC. Ambele țări se numără printre vocile care au solicitat excluderea Israelului, invocând numărul mare de civili uciși în Gaza și suspiciuni privind nereguli în procedurile de vot.

Televiziunea publică olandeză Avrotros a transmis că nu poate continua în „condițiile actuale”, considerând că participarea ar contraveni principiilor pe care le promovează. Într-un mesaj ferm, reprezentanții postului au subliniat că valorile de serviciu public și contextul conflictului din Orientul Mijlociu sunt incompatibile cu menținerea în competiție.
La Madrid, RTVE a reamintit că decizia fusese deja anticipată încă din toamna anului trecut: dacă Israelul rămâne în concurs, Spania se retrage. Ca urmare, televiziunea spaniolă nu va difuza nici finala, nici etapele preliminare ale ediției Eurovision din 2026.
BBC notează că retragerile ar putea continua, iar printre țările care analizează aceeași opțiune se află Irlanda, Slovenia și Islanda, ceea ce ridică semne de întrebare asupra modului în care va arăta competiția în următoarea ediție.




0 Comentarii