Web Analytics

„Spălătoria” de bani a lui Dragnea-Tel Drum era la Pitești ! Numele lui Frătică în dosar

de | 1.12.2017 10:17 | Actualitate

rise fraticaCu titlul “Afacerile Puterii și ale Opoziției. Banul paralel”, site-ul Rise Project publică  informații bombă din dosarul Tel Drum privind „spălătoria” de bani din Argeș, firele ducând către fostul primar al comunei Bradu, Florin Frătică și către omul de afaceri Dan Neagoe, personaje importante în dosar. Potrivit jurnaliștilor Rise Project, ultimul dosar Tel Drum detonat la DNA confirmă investigațiile RISE din acest an. Iar spălarea de bani este una dintre acuzații. Astfel, Tel Drum ar fi simulat tranzacții printr-o rețea de firme-fantomă, în baza unor contracte simbolice, eludând TVA. Practic, prin adevărate inginerii evazioniste, a transferat sume consistente în conturile unor SRL-uri fără activitate, cu sedii formale, iar banii s-ar fi întors înapoi la acționari. Mai puțin comisionul de intermediere, adică taxa de spălare. „Rețeaua de fantome” este o practică globală a crimei organizate. Genul acesta de grupare specializată în infracțiuni economice maschează originea banilor, oferind aparență comercială unor plăți fără obiect. Contractele încheiate sunt doar pretexte care justifică în fals operațiuni bancare. Clienții fantomelor își diminuează astfel baza de impozitare sau, pur și simplu, își convertesc soldurile în cash care nu lasă urme.

# Cum funcționa „rețeaua de fantome”

Rețeta este simplă: la vedere apar figuri de paie care habar n-au câte milioane se mișcă în numele lor. Li se spune „săgeți”, dar au rol de paravane și reprezintă un nivel esențial de protecție. Zeci de oameni săraci din sudul țării au devenit puncte de tranzit pentru zeci de milioane de euro – taximetriști din Argeș, zilieri din Teleorman, țărani din Giurgiu, brutari din Olt, piețari din București, croitorese și mecanici din Dâmbovița.

Pe numele unora erau puse firmele fantomă care plimbau banii, alții retrăgeau fizic numerarul și, contra unui comision modic, îl întorceau la plătitor, care rămânea cu puține taxe la stat și o sacoșă cu bani.

Anchetatorii au ajuns până la operațiunile evazioniste derulate între 2010 și 2012, când rețeaua de fantome a prestat servicii pentru corporația din Teleorman.

          „29 decembrie 2011. Două zile înainte de Revelion. Adi Nistor, un mecanic auto de 36 de ani din Pitești, intră glonț într-o sucursală Raiffeisen din centrul orașului și retrage 331.200 lei. „Achiziție cereale”, justifică omul la ghișeu și dispare-n lume cu geanta de cash.
Nistor operează contul unui SRL (Nesta Matador Logistic) fără activitate proprie, în actele căruia e patron și administrator.
Cashul de Anul Nou are două surse.
Grosul (212.843 lei) provine de la Tel Drum și a intrat în contul SRL-ului bidon cu doar câteva ore înainte de retragere. Restul (120.000 lei) vine din Focșani, de la o firmă (Dagemar Distribution) care vinde alimente la orfelinatele din Vrancea pe banii Consiliului Județean.Nistor mai rămâne cu 1.600 de lei în cont. Banii lui. Câteva zile mai târziu, după sărbători, pe 6 ianuarie 2012, mecanicul auto justifică în contabilitatea fantomei o plată de 330.000 de lei pentru cereale către un anume Ion Rotaru, țăran. Problema cu domnul Rotaru e că nu există, au descoperit procurorii de la Capitală, primii care au anchetat spălătoria. Altminteri, în doar opt luni, mecanicul auto din Pitești a cumpărat de la el marfă de 2,5 milioane de euro cu banii care intrau în fantomă și ieșeau în stare solidă.
Pentru Tel Drum, 307.763 lei rulaj total”.
         “Tot în Pitești, într-o zi de martie din 2011, Cristian Mitu, un vânzător de 46 de ani, intră în aceeași sucursală Raiffeisen și retrage 542.950 lei din contul altei fantome (Tecnotrans Total Dinamic). Obiectul? „Achiziție fier vechi.”
Banii vin de la Tel Drum. Mitu își lasă-n cont 2.000 de lei, restul ia forma unor cărămizi așezate în niște pungi, iar pungile iau direcția patronilor Tel Drum. Totul, în aceeași zi.
Vânzătorul piteștean a ieșit cu 39,5 milioane pe ușa batantă a băncii. L-a ajutat și fratele lui, Daniel Matei, gardian de meserie, care a transportat alte 8,5 milioane scoase din „fantoma” respectivă.Total: 48 de milioane, din care 1.961.770 lei rulați pentru Tel Drum”.
      „Maricel Măniga îl cheamă, de fapt, și cară saci de legume în Piața Crângași din București. E hamal. Câștigă 2-3 lei la sac, iar piețarii îl știu numai după poreclă…”Tarzan” e patron oficial de fantomă (Optima Construct Design) pe care s-au rulat 748.743 lei pentru Tel Drum. Dar și pe canalul ăsta, banii erau scoși tot la sucursala Raiffeisen din centrul Piteștiului de către același vânzător, Cristian Mitu, împuternicit pe conturile lui Tarzan. Argeșeanul a făcut retrageri de peste 88 de milioane, pe mai multe firme din rețea, până l-a ochit Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor și procurorii l-au făcut complice în dosar.
Oficiul a sesizat atunci și a patra „fantomă” care a produs cash pentru gruparea Tel Drum (Patras Divers Company). Dintre cele peste 30 de milioane albite aici, 272.875 de lei au fost rulați pentru corporația din Teleorman.
În hârtii, apare Petre Constantin, un tâmplar din comuna Uda, Argeș, care căra banii din bancă. Aceeași bancă”.
„Încă o fantomă (Madras Soft Design), a cincea, e înmatriculată pe un muncitor din Vaslui și un șomer din București. Fiecare dintre ei mai apare în 8-10 firme din rețea. SRL-ul îndeplinea rol de „haltă”, încasa sume enorme de la clienții grupării pentru care emitea facturi false și redirecționa banii spre fantomele ce goleau seiful Raiffeisen din Pitești”.
      „Ponciu a preluat „fantoma” (Tecnotrans) care a recepționat 1.961.770 de lei de la Tel Drum, așa cum relatam mai sus, bani ridicați cash de vânzătorul din Pitești. Parchetul Capitalei l-a încadrat complice pe Marian Ponciu, din Gratia, Teleorman. L-au prins șef pe încă trei „fantome”. Împărțea una și cu vecinul lui, nea Pice, și ar fi recrutat interpuși la fel de săraci pentru rețea. Asta era, de fapt, aria lui de competență, au aflat anchetatorii. La nivelul ăsta, Ponciu din Gratia lucra direct cu taximetristul care transporta banii.Curierul spălatoriei, cum ar veni, adică cel care face legătura cu nucleul”.
     „Marian Bloju din comuna Ștefănești, taximetrist pe un Logan obosit în Pitești. Telefonul rămăsese la soție, cât timp omul a făcut o pauză de condus și a plecat pe șantier, în Irlanda…Bloju închide cu respect și ne teleportăm la celălalt capăt al convorbirii, spre coordonatorul acțiunii din teren: Alexandru Ungheanu, fiul de 26 de ani al omului de afaceri Ion Ungheanu, distribuitor de carburanți în Argeș.
Ungheanu senior e prima căpetenie a spălătoriei, el negocia comisioanele și găsea clienți pentru rețea, în timp ce fina sa de cununie ținea contabilitatea paralelă a fantomelor și fiul făcea rost de cărăuși.
Lucra cu asociatul lui de-o viață, Nicolae Cristea, al doilea coordonator în schemă. De exemplu, procurorii au stabilit că vânzătorul și mecanicul care alergau cu cash-ul Tel Drum prin Pitești sunt cumnații lui Cristea. Ungheanu coordona departamentul „contabilitate”, Cristea – „resurse umane”, iar relațiile de încredere se articulau pe cumetrii”.
# Harta relațională a grupării din Pitești, descrisă de procurorii de la Parchetul Capitalei
„ Centrul de comandă era la ei, în Bradu, o suburbie a Piteștiului. L-au combinat chiar și pe edilul comunei, Tudor Frătic
ă, cunoscut în județ ca „primarul cu elicopter”, să spele câteva sute de mii de lei prin aceeași rețea de fantome.
Au intrat toți la zdup în 2015. Fiecare a stat câteva luni. Le-a ținut de urât și primarul, apoi toată lumea a ieșit sub control judiciar.
Clienții au avut probleme, la rândul lor. Cum ar fi Constantin Pănescu, un magnat feroviar din topurile Forbes ce frecventa spălătoria lui Ungheanu pentru facturi fictive și cash.
Pe aici ar fi trecut și banii pentru PDL de la firma Romsys, mai precis 700 de mii de euro din dosarul finanțării ilegale a partidului. Suma a fost confiscată, iar Horațiu Berdilă, directorul de-atunci al companiei de IT, reținut pentru evaziune și spălare de bani”.
       „Interfrigo reprezintă aripa organizației „Dragnea” în Pitești. Figura proeminentă de-aici este Daniel Neagoe, donator multiplu la PSD, prieten cu Dragnea Senior de când erau amândoi studenți la Politehnică și până azi, când se relaxează împreună la vânătoare sau pe plajă, în Brazilia.
Piteșteanul Neagoe e acționarul majoritar al Interfrigo, o afacere care se bazează masiv pe contractele cu Tel Drum. El și Dragnea Junior au încasat de-a lungul timpului, pe filiera asta, peste 30 de milioane de lei. Alte 140 de milioane le-a luat Neagoe pe încă două firme din grupul său, Mega Com. De toți banii ăștia, a alimentat Tel Drum cu materie primă la asfaltări și construcții, plus logistică de transport. Rulajele lor financiare au intrat sub luneta DNA, dezvăluindu-l pe Neagoe drept o rotiță importantă în angrenaj. Asta l-a și plasat sub o încadrare gravă de membru în grupul criminal inițiat de Liviu Dragnea”.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole